„Cei rămași”. Viața ultimilor muntăreni din Munții Apuseni. Cum arată școala din junglă

Dacă „Teleleu” relatează sistematic epopeea celor plecați, poate că merită explicată și opțiunea celor care au rămas. Soții Margareta și Remus Vișa locuiesc în satul Muntari, comuna Bucium, județul Alba. Ei sunt una dintre cele 5 familii rămase în zona muntărenilor, pâlcuri de case aruncate pe dealurile din partea sudică a carierei de cupru Roșia-Poieni. 

Într-o discuție cu Libertatea, au scos de la sertar amintiri, fotografii vechi ale bătrânilor lor și explică de ce nu au plecat.

Zona de sate și cătune a Munților Apuseni e una dintre puținele unde Google Maps are mari dificultăți în a indica drumurile. Aplicația funcționează, e semnal, însă Google Maps intră în conflict cu Google Mapsul local: viul grai.

Pus pe aplicație, drumul până în satul Muntari din Alba ar trebui să fie ușurel. Urci pe drumul, ce-i drept, asfaltat, chiar dacă plin de cratere, către mina de cupru Roșia-Poieni. Apoi faci – sau ar trebui să faci – dreapta pe ceea ce apare ca Drumul Comunal 117.

Te vei întâlni nu cu un drum, ci cu o potecă accesibilă, probabil, pentru tractoare, căruțe și câte un ATV. Drumul se termină într-un gard.

Drumul indicat de Google Maps se termină într-un gard.

Viul grai

Soluția vine de la un telefon dat de localnica Margareta Vișa. „Ați luat-o prea sus, prea sub buza carierei, a muntelui. Coborâți, o să vedeți două garaje ale mașinilor de la mină, mergeți puțin, vedeți un container marcat cu X, faceți stânga, mergeți drept, treceți de primele case părăsite, apoi în 10-15 minute ajungeți la un transformator. Acolo lăsați mașina și mai coborâți 10 minute”.

Prin pădurea din spatele celor două garaje se coboară spre cătunele din Muntari.

Și e corect. E drumul care nu apare pe Maps. Pasajul secret către casele aflate la 900- 1.000 de metri altitudine, care străbate pajiști, trece pe lângă multe case ajunse ale nimănui, grajduri și poieni.

 
Ora definițiilor

Soții Vișa, în fața casei din Muntari

Și, după vreo oră de căutări, ajungi la soții Vișa. Îi vezi stând la masă și pe prispă din casa care nu are gard. Pentru că nu are nevoie de gard. Aici, în Muntari, Alba, open space-ul are altă definiție.

În curtea soților Vișa

Așa cum trebuie început cu două definiții:Oamenii din zonă se numesc buciumani. Ei împart hărțile Munților Apuseni cu moții și mocanii. Buciumanii sunt strânși într-o singură comună, Bucium, care are, însă, 30 de sate și cătune!

Aici a fost preot Ion Agârbiceanu, care s-a inspirat dintr-o poveste locală pentru a scrie opera „Fefeleaga”.

Localnicii se mândresc cu două formațiuni stâncoase, Detunatele, stânci de bazalt care se ridică deasupra dealurilor, la peste 1.000 de metri altitudine.Pentru că sunt despărțiți de peste 10 kilometri, buciumanii de la altitudine, aflați în preajma satului de odinioară Muntari, își spun muntăreni. Soții Vișa sunt printre ultimii.

Și, în timp ce Margareta aduce sticla de afinată, Remus Vișa vine cu o tabletă, cu poze și cu un ziar. Două pisici roșii și văcuțele din drum dau târcoale. Totul e pregătit.

Continuare pe libertatea.ro