Comentarii

6/recent/ticker-posts

Geniul lui Henri Coandă a făcut posibilă existența motorului cu reacție și chiar a farfuriilor zburătoare!

Henri Coandă (1886-1972) a rămas în memoria românilor și a istoriei ca unul dintre pionierii mondiali ai aviației și ca inventator al motorului cu reacție, în primul rând. În al doilea rând, Coandă a fost cel care a descoperit efectul denumit după numele său și, totodată, un creator de geniu, în domeniul tehnic.


Deși a absolvit liceul militar și ulterior s-a angajat în oastea țării, Coandă era atras mai mult de inventică și aeronautică, considerând că viața cazonă îl deturnează de la proiectele și pasiunile sale. Așa că n-a rămas prea mult în Armată. La finele primului deceniu al secolului XX, Coandă devenise inginer aeronautic, absolvind școala superioară din capitala Franței.

Anul 1910 avea să fie unul memorabil. Atunci, Coandă avea să realizeze, beneficiind de susținerea celebrului Eiffel, cel dintâi avion cu reacție din lume. Acel avion cu aspect neobișnuit, care îi frapa pe contemporani prin absența elicei, a fost botezat „Coandă 1910”. O invenție extraordinară, dar care s-a născut prematur. Oamenii anului 1910 nu înțelegeau imensul potențial al avionului cu reacție. Pe atunci, elicele erau la putere!


Coandă a fost urmărit de neșansă, deoarece la o demonstrație efectuată în Franța aparatul său de zbor s-a aprins, din pricina limbilor de foc ce țâșneau din motor, care, contrar celor anticipate, se lipiseră de fuzelaj și nu se îndreptaseră spre în afară (datorită efectului Coandă, pe atunci nedescoperit). Genialul inventator a scăpat cu viață, dar despre motorul său cu reacție n-avea să se mai vorbească decât peste ani și ani.


Adevărul este că publicul de la începutul secolului XX n-a fost extrem de interesat de avionul cu propulsie reactivă. Trebuia să mai treacă câteva decenii, pentru ca lumea să conștientizeze calitățile motoarelor reactive. Nu toate descoperirile și invențiile pot fi fructificate imediat!

Coandă a înțeles care era „spiritul vremii” și, în activitatea sa profesională desfășurată în Marea Britanie, a proiectat excelente avioane dotate cu motoare clasice (cu elice) – aparatele de zbor „Bristol-Coandă” și a realizat numeroase alte invenții. La peste două decenii de la crearea primului avion cu reacție din lume, i-a fost dat să descopere „efectul Coandă”.


Printre creațiile sale se numără și avionul „Coandă 1916”, prevăzut cu două elici dispuse înspre partea terminală a aeronavei, un dispozitiv prin care puteau fi descoperite lichidele din subsol, precum și un material de construcție (beton-lemnul). În baza exploatării efectului care îi poartă numele, marele savant a creat aerodina lenticulară, un vehicul ce aducea foarte de bine cu OZN-urile în formă discoidală fotografiate pe diferitele meridiane ale lumii.

S-a avansat ipoteza că așa-zisele farfurii zburătoare sunt variante moderne și considerabil îmbunătățite ale aerodinelor lenticulare inventate de către Coandă, pe care armatele unor mari puteri le utilizează astăzi ca arme secrete și/sau mijloace de transport neconvenționale.


Nici aerodinele lenticulare nu s-au bucurat de succesul meritat, la epoca apariției, în perioada interbelică. Însă, mai târziu, în anii ′50, americanii au finanțat realizarea unor modele experimentale. Este posibil ca, pornind de la descoperirile lui Coandă, industria de apărare americană să fi avansat în cercetare, ajungând neînchipuit de departe, cu tehnologiile de zbor.

Cât de departe? Poate chiar în spațiul extraterestru. De altfel, ar trebui să avem în vedere și ipoteza că OZN-urile și „navele extraterestre” sunt… cât se poate de terestre. Terestre, dar ținute la secret. Uneori, realitatea depășește domeniul SF.
 



Autor: Tomi Tohăneanu, cunoastelumea.ro

Trimiteți un comentariu

0 Comentarii