Comentarii

6/recent/ticker-posts

O balenă de 68 de tone, cât o turmă de elefanți, plimbată pe străzile Brașovului în 1964

Balena Goliat a ajuns la Brașov în iarna anului 1964, la început de ianuarie, în cadrul unui turneu organizat în toată România. Turneul național a avut loc iarna, când era mult mai ușor să fie conservată carcasa balenei.



„Balena Golia” a fost rebotezată apoi „Goliat”, făcea parte din specia Balenoptera Physalus, cu o longevitate de 50 de ani, cântărea 68 de tone şi a fost ucisă pe 6 iunie 1954 în golful din Trondheim, pe coastele Norvegiei. Pentru a conserva carcasa, norvegienii au îmbălsămat-o cu 7000 de litri de formol, în ideea de a deschide pentru vizitare publicului un interior de balenă în care se dorea să se joace chiar şi o piesă de teatru.

Goliat s-a transformat într-o mașină de bani, scrie Robet Matei, în Glasul Văilor, după ce a documentat bine cazul. „Odată scoase, măruntaiele sale au putut fi cântărite şi ziarele au început să titreze pe prima pagină, fraze de genul, Ficatul lui Golia cântăreşte 650 de kilograme şi conţine o cantitate de vitamina A, a cărui echivalenţă o găsim în 5 milioane de ouă de găină”. „Inima cetaceului cântăreşte 450 de kg şi limba peste 2200 de kilograme”. Pentru a conserva carcasa, norvegienii au îmbălsămat-o cu 7000 de litri de formol, în ideea de a deschide pentru vizitare publicului un interior de balenă în care se dorea să se joace chiar şi o piesă de teatru. O premieră mondială pornită de la o idee care a frământat omenirea de la profetul biblic Iona şi până astăzi…”, titrează publicația.



Balena a fost cumpărată de Giuseppe Erba un excentric impresar de teatru din Torino. Pentru a trece granița cu un animal mort, acesta a montat în pântecele balenei un motor. Făcând să se mişte coada cu acest truc, profitând de întuneric şi de slabă cultură generală a grănicerilor referitor la viaţa balenelor, impresarul a reuşit să treacă graniţa târziu în noapte. Gigantul cetaceu a fost aşezat în Grădina Oraşului (Giardino della Cittadella), în plin centru din Torino.

Cinci ani mai târziu balena a reapărut în Elveţia, dusă în tur de Pierre Sifferte Jean Rezzonico, şi rebotezată Goliat, într-o formă de zile mari, fără să mai emane mirosuri neplăcute. „În corpul balenei s-a introdus o instalaţie frigorifică cu peste 2.000 de tuburi metalice care asigura corpului tot timpul o temperatură constantă. Stafful tehnic al echipajului care însoţea balena în turnee, injectau corpul marin lunar cu cantităţi considerabile de substanţe chimice de conservare, iar pentru a-şi păstra luciul cât mai aproape de realitate, pielea balenei era unsă cu un strat subţire de glicerină”, mai precizează publicația.

Balena Goliat a făcut înconjurul Europei şi Orientului Mijlociu pe roţi.


În ianuarie 1964, balena a ajuns și în România, prima oară la Sibiu apoi la Bucureşti-Obor, după care a colindat pe roţi într-un trailer de 25 de metri lungime oraşe precum Ploieşti, Timişoara, Craiova, Arad, Braşov, Piteşti, Bacău, Brăila, Cluj-Napoca, Tîrgu-Mureş, Tîrnăveni sau Reghin.

Balena avea 22 de metri şi o greutate de 68 de tone echivalând cu greutatea unei turme de elefanţi. Inima Balenei Goliat cântărea 450 kg, cât o vacă, rinichii cântăreau 560 kg, ochiul 500 de kg, iar limba balenei cântărea peste 2200 de kg.

Cei care au văzut atunci balena au povestit ani de zile după aceea evenimentul. Bunicii noștri încă relatau cele văzute, fiind unul dintre momentele de senzație ale perioadei comuniste, în care mare lucru nu se întâmpla.

Balena reconstruită din hârtie, argilă, ipsos şi clei a lui Gustavo Cottino


Până să ajungă în România, Balena Goliat a mai colindat o mulţime de ţări şi capitale europene. Din presa vremii aflăm că în Franţa a fost expusă timp de doi ani de zile, apoi a revenit în Italia la Milano, a trecut prin Republica Democrată Germană, Republica Socialistă Cehoslovacă, Austria, Amsterdam şi Becs, în 14 iunie 1957 gigantul se afla în Marea Britanie în Christchurch, iar în 1961 ajungea la Budapesta, în capitala Ungariei. Dacă liderii maghiari bănuiau că balena este un instrument al CIA-ului care ar putea furniza preţioase informaţii militare americanilor, la graniţa bulgaro-română, cetaceul a fost verificat minuţios de Poliţia Republicii Populare din Bulgaria, deoarece serviciile secrete suspectau că balena ar putea fi folosită pe post de, cal troian”. Era perioada de refacere după Cel de-al Doilea Război Mondial, când domnea o nelinişte pe plan European.
Goliat a ajuns până în Israel pe mare

Faptul că însuşi brontozaurul preistoric era un pui pe lângă Goliat, a creat o curiozitate atât de mare în rândul oamenilor de toate naţiile, încât la sfârşitul anilor 60 balena era deja în Israel. În 1969 Goliat s-a întors în Italia, dar a fost victima unui ireparabil accident. Pentru a o achiziţiona la Haifa a fost pirenolezul Gustavo Cotino (un impresar important de la “Luna Park” şi un prankster genial). În timpul unei călătorii pe mare o furtună a deteriorat animalul şi resturile au fost descărcate în corturile târgului din Bari. Pe ascuns fără să îl intereseze opinia publică, Cottino a plătit să fie reconstruit animalul marin cu amestec de hârtie, argilă, ipsos şi clei după care a început un nou tur în ţară care a cuprins cinci oraşe Bari, Roma, Florenţa, Bologna şi Torino. Din animalul original nu mai era aproape nimic (numai oasele de balenă), dar realizând o replică, Gustavo Cottino a rezolvat şi problema mirosului. În a doua sa viaţă, balena s-a oprit la Torino din 28 aprilie 1970 timp de o lună. Expoziţia torineză a avut un asemenea succes încât să fie replicată doi ani mai târziu în parcul Valentino. Dacă în 1954 torinezii au suportat cu greu putoarea balenei autentice şi onestitatea lui Giuseppe Erba a fost criticată foarte dur de ziarul, Stampa”, 16 ani mai târziu acelaşi cotidian definea falsa balenă rămasă oarbă din înşelăciune ca fiind un “magnific exemplar” neştiind că în realitate e un fals reconstituit pe baza scheletului dintr-un amestec straniu de hârtie, argilă, ipsos şi clei. E curios cum nimeni, după 18 ani de la îmbălsămarea sa teoretică, nu îşi punea problema de ce balena era învăluită într-un miros ce aducea mai mult a apă de colonie şi nu emana mirosul specific unui animal îmbălsămat. Gloria balenei a apus la începutul anilor 80 când ,,Goliat” a ajuns în Spania la Bullring Las Ventas, după ce a fost vândută unui circ şi de atunci nu s-a mai auzit nimic de această creatură. Gurile rele spun că balena dispărută într-un mod foarte misterios ar sta bine mersi în colecţia privată a unui om bogat, iar pântecele cetaceului a devenit un loc de întâlniri de taină a unui cerc exclusivist din lumea milionarilor excentrici.

Trimiteți un comentariu

0 Comentarii