Dan Voiculescu, Sorin Ovidiu Vântu, Ion Nicolae, George Copos, Ovidiu Tender, Frank Timiș, Remus Truică sunt doar câteva dintre numele devenite celebre prin averile acumulate după 1990. Despre ei (și mulți alții asemenea lor), dar și despre modul în care au făcut bani s-au scris romane întregi și s-au făcut și filme.
Există însă un miliardar, un miliardar printre cei mai bogați din lume, care a influențat viața economică, politică și socială din România cel puțin în aceeași măsură precum cei amintiți. Anchete despre afacerile lui au mai fost publicate pe ici, pe colo, dar numele și influența lui nefastă sunt mult, mult mai puțin cunoscute la noi. Asta chiar dacă este implicat în câteva dintre cele mai mari scandaluri post-decembriste: Afacerea Roșia Montană, marile tunuri imobiliare din București (în frunte cu proiectul Planorama), Dosarul Retrocedărilor ori Dosarul RAFO Onești. Pe cât este de greu de estimat la câte miliarde de dolari se ridică averea lui, la fel e de greu de aflat în ce măsură acestea au rezultat în urma combinațiilor mafiote din România și câte din implicarea în alte scandaluri și chiar conflicte civile din Sierra Leone, Congo, Guineea…
Controlul asupra Evz
Dosarul Retrocedărilor a readus în prim-plan numele unuia dintre miliardarii celebri ai lumii, Beniamin (Beny) Steinmetz. În primă instanță, procurorii români au obținut un mandat internațional de arestare pentru Steinmetz, care a fost însă anulat în mod ciudat de un judecător de la Înalta Curte (mai multe detalii despre judecătorul care a anulat mandatul, aici). Scandalul Panama Papers a scos și el la lumină alte documente pe care îl leagă pe Steinmetz de România: devalizarea și punerea pe butuci a Combinatului RAFO Onești și alte afaceri murdare cu terenuri în București (vezi aici și aici). Într-o anumită măsură numele multi-miliardarului israelian era cunoscut în România și până acum, prin afaceri care promiteau investiții de sute și chiar miliarde de dolari, dar care s-au dovedit niște uriașe tunuri – proiecte imobiliare în București și proiectul minier de la Roșia Montană, unde, din 2009, una din firmele lui Steinmetz a achiziționat un pachet principal de acțiuni.
Afirmația că Beny Steinmetz era (și încă este) cunoscut în România doar într-o anumită măsură, se referă la faptul că uriașa lui influență lui nefastă asupra economiei, politicii și societății autohtone nu a fost reflectată nici pe departe în presa autohtonă pe cât ar fi fost necesar. Acest lucru are, la rândul lui, o explicație: după ce Evenimentul zilei a început să publice articole despre afacerile lui Beny Steinmetz în România și implicarea lui în conflicte civile din Sierra Leone și Congo, Stenimetz a ajuns să preia, prin Dan Andronic, controlul asupra Evenimentul zilei. Nu doar că articolele de investigație privitoare la afacerile lui Steinmetz au fost șterse de pe ediția online a Evenimentului zilei, dar ziarul a devenit una dintre principalele instituții media care au atacat ani la rând activiștii și mâna de jurnaliști care au continuat să scrie critic despre Afacerea Roșia Montană. De asemenea, după preluarea prin Dan Andronic, Evenimentul zilei a devenit tribuna numărul unu de atac la adresa societății civile care îl încurca pe Steinmetz.
Că sprijinul unui alt miliardar celebru, George Soros, acordat societății civile din România era exacerbat și catalogat ca fiind malefic în Evenimentul zilei, nu era deloc întâmplător: peste tot în lume ong-uri, firme de investigație sau jurnaliști care au ca domenii de activitate democrația, lupta anti-corupție, libertatea de exprimare, drepturile civile, implicarea civică ori investigațiile s-au lovit de afacerile lui Steinmetz. Cum fundațiile lui George Soros sunt printre principalii finanțatori ai acestor activități, faptul că Steinmetz a cheltuit masiv pentru a-l denigra pe Soros nu reprezintă o surpriză. Presa britanică a relatat pe larg despre un litigiu din 2013, când Steinmez a dat în judecată o companie de PR pe care o angajase pentru a-l ataca pe Soros, pentru că nu și-a făcut treaba!
Cât e de bogat?
Și, totuși, cine este acest omnipotent Beny Steinmetz? Averea lui este greu de estimat și nu e greu de înțeles de ce. Cele mai ”zgârcite” estimări vorbesc de 2 miliarde de dolari, în timp ce cele mai generoase ajung la 9 miliarde. În 2011, Top Forbes îl credita cu 6 miliarde de dolari, dar trei ani mai târziu, ”doar” cu 3,5 miliarde. Desigur, e vorba de afacerile la vedere. Mă rog, și termenul ”afaceri” trebuie înțeles într-o accepțiune destul de largă. Pentru că ”afacerile” lui Steinmetz includ înțelegeri cu dictatori sângeroși, implicare în conflicte și războaie civile, înșelăciuni și, pur și simplu, nerespectarea și încălcarea contractelor încheiate și a promisiunilor publice făcute! Informațiile de mai jos nu reprezintă o premieră și le-am mai prezentat în ultimii ani. Le reiau cu speranța că în contextul creat de Dosarul Retrocedărilor și Scandalul Panama Papers sunt cititori noi care vor să afle cine este acest personaj. Cea mai mare parte a acestor informații au fost publicate în articole din Evenimentul zilei (înainte de a fi șterse de pe ediția online), The Guardian, The New Yorker și The Financial Times și VoxPublica.
Conform istoriei romanțate, Beny Steinmetz și-ar fi început cariera în 1977, la vârsta de 21 de ani, după demobilizarea din armata israeliană, când a ajuns la Anvers unde ar fi învățat meseria de șlefuitor de diamante. Adevărul este, însă, mai puțin prozaic. De fapt, alături de fratele lui, au moștenit firma Steinmetz Diamond Group, înființată de tatăl lor, și care se ocupa de comercializarea diamantelor. Ideea de afaceri a lui Steinmetz a fost aceea de a controla nu doar comercializarea diamantelor, ci întreg lanțul, începând cu exploatarea lor. Astfel a ajuns în Namibia, Angola, Botswana, Congo și Sierra Leone, țări care aveau în comun în anii 80 și 90 ai secolului trecut nu doar bogăția în diamante și în alte resurse minerale, ci și corupție la cel mai înalt nivel. De la diamante, miliardarul israelian și-a diversificat activitatea la cupru, cobal, minereu de fier, aur, petrol și gaze. Cum arată însă afacerile lui Steinmetz?
În 2008, Evenimentul zilei a publicat materiale ample despre BSG și afacerile ei din România, la acea dată compania activând la noi în țară în domeniul imobiliar și energetic. În acel an BSG (Beny Steinmetz Group) a fost implicată într-o serie de incidente sângeroase în Africa. Violenţele s-au soldat cu numeroase victime civile în Republica Sierra Leone, supranumită „patria diamantelor“. Sursa conflictului din Sierra Leone era însă mai veche, ”războiului diamantelor” cauzând moartea a 2,5 milioane de oameni.
”Prin Koidu Holdings, miliardarul israelian Beny Steinmetz a concesionat, pe 25 de ani, aşa-zisul „Koidu Kimberlite Project“ – adică marile câmpuri diamantifere din aria oraşului Koidu, reşedinţa districtului Kono, renumit pentru minele sale de pietre preţioase. Exploatările sunt la suprafaţă, iar imaginile cu băştinaşi care scormonesc noroiul râurilor fac parte din rutină. Până în 2002, districtul Kono a fost epicentrul războiului civil care timp de zece ani a transformat micul stat vest-african în abator uman. Bilanţul genocidului: 2,5 milioane de morţi. Controlul industriei diamantifere a reprezentat, practic, miza conflictului care a făcut din Sierra Leone o uriaşă groapă comună.”, se arăta în articol.
Protestele localnicilor față de Koidu Holdings au început în decembrie 2007, firma fiind acuzată că nu şi-a respectat clauzele sociale prevăzute în acordul încheiat cu guvernul. Ziarul Awareness Times, din Freetown, consemna atunci: sierraleonezii scandează lozinci împotriva companiei şi cer stoparea activităţii din minele concesionate. Poliţia intervine în forţă. Bilanţul: zeci de victime din rândul populaţiei băştinaşe.
În octombrie 2008, jurnaliștii de la Evenimentul zilei au discutat cu John Yambasu, guvernatorul provinciei Kono şi consilierul-şef al preşedintelui sierraleonez Ernest Bai Koroma. Acesta acuza, la rândul lui, că Koidu Holding nu și-a onorat obligațiile pe care și le-a asumat prin contractul semnat cu guvernul din Sierra Leone. Guvernatorul John Yambasu a descris și viaţa populaţiei: nu au drumuri, nu au sisteme de canalizare şi nici măcar apă potabilă. Cu zece dolari se hrăneşte o familie întreagă timp de o săptămână. „Relaţia dintre populaţie şi compania lui Steinmetz a degenerat în lupte de stradă“, afirma Yambasu, învinovăţind compania Koidu Holdings, „care a pus mâna pe cele mai valoroase diamante din lume fără să dea nimic“.
Guvernatorul acuza compania lui Beny Steinmetz că şi-a extins minele în zonele locuite, dar nu a asigurat strămutarea oamenilor: „I-a lăsat pe drumuri, deşi în contractul cu guvernul scrie clar că trebuia să ridice case în care să-i mute, nu să-i lase fără acoperiş“. „Nu putem uita că au murit oameni din cauza acestei corporaţii. E sângele african pe diamantele extrase din locurile unde în trecut erau casele oamenilor!“, a mai spus și guvernatorul districtului Kono.”
Aceeași corporație BSG a fost acuzată și de înșelarea statului Congo, în cauză fiind tot exploatările miniere. Un raport guvernamental din Congo precizează că activitatea derulată de grupul BSG prin intermediul companiei DRC Cooper and Cobalt Project (DCP) dezavantajează statul african. În DCP, israelienii s-au asociat strategic cu statul congolez prin Compania Naţională de Minerit – „Gecamines“ (25% din acţiuni). Şi astfel, prin decret prezidenţial, DCP a primit în concesiune, pe 35 de ani, minele congoleze şi dreptul de exploatare a oricărui tip de substanţă minerală, de la diamante la cobalt. Numai din sudul ţării (Kananga şi Tilwezembe), DCP poate extrage 6.881.931 de tone de cupru şi 510.280 de tone de cobalt. Sandra Merloni Horemans a semnat acordul de asociere cu societatea de stat congoleză, în numele BSG. Acord care va fi renegociat.(sursa: evz.ro) E vorba de aceeași Sandra Merlono Horemans al cărei nume o regăsim în Dosarul Retrocedărilor, ca administrator al SC Reciplia SRL, firma lui Remus Truică și Tal Silberstein, folosită pentru a prelua terenurile revendicate de Paul Lambrino (zis și Paul de România).
Controlul asupra Evz
Dosarul Retrocedărilor a readus în prim-plan numele unuia dintre miliardarii celebri ai lumii, Beniamin (Beny) Steinmetz. În primă instanță, procurorii români au obținut un mandat internațional de arestare pentru Steinmetz, care a fost însă anulat în mod ciudat de un judecător de la Înalta Curte (mai multe detalii despre judecătorul care a anulat mandatul, aici). Scandalul Panama Papers a scos și el la lumină alte documente pe care îl leagă pe Steinmetz de România: devalizarea și punerea pe butuci a Combinatului RAFO Onești și alte afaceri murdare cu terenuri în București (vezi aici și aici). Într-o anumită măsură numele multi-miliardarului israelian era cunoscut în România și până acum, prin afaceri care promiteau investiții de sute și chiar miliarde de dolari, dar care s-au dovedit niște uriașe tunuri – proiecte imobiliare în București și proiectul minier de la Roșia Montană, unde, din 2009, una din firmele lui Steinmetz a achiziționat un pachet principal de acțiuni.
Afirmația că Beny Steinmetz era (și încă este) cunoscut în România doar într-o anumită măsură, se referă la faptul că uriașa lui influență lui nefastă asupra economiei, politicii și societății autohtone nu a fost reflectată nici pe departe în presa autohtonă pe cât ar fi fost necesar. Acest lucru are, la rândul lui, o explicație: după ce Evenimentul zilei a început să publice articole despre afacerile lui Beny Steinmetz în România și implicarea lui în conflicte civile din Sierra Leone și Congo, Stenimetz a ajuns să preia, prin Dan Andronic, controlul asupra Evenimentul zilei. Nu doar că articolele de investigație privitoare la afacerile lui Steinmetz au fost șterse de pe ediția online a Evenimentului zilei, dar ziarul a devenit una dintre principalele instituții media care au atacat ani la rând activiștii și mâna de jurnaliști care au continuat să scrie critic despre Afacerea Roșia Montană. De asemenea, după preluarea prin Dan Andronic, Evenimentul zilei a devenit tribuna numărul unu de atac la adresa societății civile care îl încurca pe Steinmetz.
Că sprijinul unui alt miliardar celebru, George Soros, acordat societății civile din România era exacerbat și catalogat ca fiind malefic în Evenimentul zilei, nu era deloc întâmplător: peste tot în lume ong-uri, firme de investigație sau jurnaliști care au ca domenii de activitate democrația, lupta anti-corupție, libertatea de exprimare, drepturile civile, implicarea civică ori investigațiile s-au lovit de afacerile lui Steinmetz. Cum fundațiile lui George Soros sunt printre principalii finanțatori ai acestor activități, faptul că Steinmetz a cheltuit masiv pentru a-l denigra pe Soros nu reprezintă o surpriză. Presa britanică a relatat pe larg despre un litigiu din 2013, când Steinmez a dat în judecată o companie de PR pe care o angajase pentru a-l ataca pe Soros, pentru că nu și-a făcut treaba!
Cât e de bogat?
Și, totuși, cine este acest omnipotent Beny Steinmetz? Averea lui este greu de estimat și nu e greu de înțeles de ce. Cele mai ”zgârcite” estimări vorbesc de 2 miliarde de dolari, în timp ce cele mai generoase ajung la 9 miliarde. În 2011, Top Forbes îl credita cu 6 miliarde de dolari, dar trei ani mai târziu, ”doar” cu 3,5 miliarde. Desigur, e vorba de afacerile la vedere. Mă rog, și termenul ”afaceri” trebuie înțeles într-o accepțiune destul de largă. Pentru că ”afacerile” lui Steinmetz includ înțelegeri cu dictatori sângeroși, implicare în conflicte și războaie civile, înșelăciuni și, pur și simplu, nerespectarea și încălcarea contractelor încheiate și a promisiunilor publice făcute! Informațiile de mai jos nu reprezintă o premieră și le-am mai prezentat în ultimii ani. Le reiau cu speranța că în contextul creat de Dosarul Retrocedărilor și Scandalul Panama Papers sunt cititori noi care vor să afle cine este acest personaj. Cea mai mare parte a acestor informații au fost publicate în articole din Evenimentul zilei (înainte de a fi șterse de pe ediția online), The Guardian, The New Yorker și The Financial Times și VoxPublica.
Conform istoriei romanțate, Beny Steinmetz și-ar fi început cariera în 1977, la vârsta de 21 de ani, după demobilizarea din armata israeliană, când a ajuns la Anvers unde ar fi învățat meseria de șlefuitor de diamante. Adevărul este, însă, mai puțin prozaic. De fapt, alături de fratele lui, au moștenit firma Steinmetz Diamond Group, înființată de tatăl lor, și care se ocupa de comercializarea diamantelor. Ideea de afaceri a lui Steinmetz a fost aceea de a controla nu doar comercializarea diamantelor, ci întreg lanțul, începând cu exploatarea lor. Astfel a ajuns în Namibia, Angola, Botswana, Congo și Sierra Leone, țări care aveau în comun în anii 80 și 90 ai secolului trecut nu doar bogăția în diamante și în alte resurse minerale, ci și corupție la cel mai înalt nivel. De la diamante, miliardarul israelian și-a diversificat activitatea la cupru, cobal, minereu de fier, aur, petrol și gaze. Cum arată însă afacerile lui Steinmetz?
”Afaceri” în Sierra Leone și Congo
În 2008, Evenimentul zilei a publicat materiale ample despre BSG și afacerile ei din România, la acea dată compania activând la noi în țară în domeniul imobiliar și energetic. În acel an BSG (Beny Steinmetz Group) a fost implicată într-o serie de incidente sângeroase în Africa. Violenţele s-au soldat cu numeroase victime civile în Republica Sierra Leone, supranumită „patria diamantelor“. Sursa conflictului din Sierra Leone era însă mai veche, ”războiului diamantelor” cauzând moartea a 2,5 milioane de oameni.
”Prin Koidu Holdings, miliardarul israelian Beny Steinmetz a concesionat, pe 25 de ani, aşa-zisul „Koidu Kimberlite Project“ – adică marile câmpuri diamantifere din aria oraşului Koidu, reşedinţa districtului Kono, renumit pentru minele sale de pietre preţioase. Exploatările sunt la suprafaţă, iar imaginile cu băştinaşi care scormonesc noroiul râurilor fac parte din rutină. Până în 2002, districtul Kono a fost epicentrul războiului civil care timp de zece ani a transformat micul stat vest-african în abator uman. Bilanţul genocidului: 2,5 milioane de morţi. Controlul industriei diamantifere a reprezentat, practic, miza conflictului care a făcut din Sierra Leone o uriaşă groapă comună.”, se arăta în articol.
Protestele localnicilor față de Koidu Holdings au început în decembrie 2007, firma fiind acuzată că nu şi-a respectat clauzele sociale prevăzute în acordul încheiat cu guvernul. Ziarul Awareness Times, din Freetown, consemna atunci: sierraleonezii scandează lozinci împotriva companiei şi cer stoparea activităţii din minele concesionate. Poliţia intervine în forţă. Bilanţul: zeci de victime din rândul populaţiei băştinaşe.
În octombrie 2008, jurnaliștii de la Evenimentul zilei au discutat cu John Yambasu, guvernatorul provinciei Kono şi consilierul-şef al preşedintelui sierraleonez Ernest Bai Koroma. Acesta acuza, la rândul lui, că Koidu Holding nu și-a onorat obligațiile pe care și le-a asumat prin contractul semnat cu guvernul din Sierra Leone. Guvernatorul John Yambasu a descris și viaţa populaţiei: nu au drumuri, nu au sisteme de canalizare şi nici măcar apă potabilă. Cu zece dolari se hrăneşte o familie întreagă timp de o săptămână. „Relaţia dintre populaţie şi compania lui Steinmetz a degenerat în lupte de stradă“, afirma Yambasu, învinovăţind compania Koidu Holdings, „care a pus mâna pe cele mai valoroase diamante din lume fără să dea nimic“.
Guvernatorul acuza compania lui Beny Steinmetz că şi-a extins minele în zonele locuite, dar nu a asigurat strămutarea oamenilor: „I-a lăsat pe drumuri, deşi în contractul cu guvernul scrie clar că trebuia să ridice case în care să-i mute, nu să-i lase fără acoperiş“. „Nu putem uita că au murit oameni din cauza acestei corporaţii. E sângele african pe diamantele extrase din locurile unde în trecut erau casele oamenilor!“, a mai spus și guvernatorul districtului Kono.”
Aceeași corporație BSG a fost acuzată și de înșelarea statului Congo, în cauză fiind tot exploatările miniere. Un raport guvernamental din Congo precizează că activitatea derulată de grupul BSG prin intermediul companiei DRC Cooper and Cobalt Project (DCP) dezavantajează statul african. În DCP, israelienii s-au asociat strategic cu statul congolez prin Compania Naţională de Minerit – „Gecamines“ (25% din acţiuni). Şi astfel, prin decret prezidenţial, DCP a primit în concesiune, pe 35 de ani, minele congoleze şi dreptul de exploatare a oricărui tip de substanţă minerală, de la diamante la cobalt. Numai din sudul ţării (Kananga şi Tilwezembe), DCP poate extrage 6.881.931 de tone de cupru şi 510.280 de tone de cobalt. Sandra Merloni Horemans a semnat acordul de asociere cu societatea de stat congoleză, în numele BSG. Acord care va fi renegociat.(sursa: evz.ro) E vorba de aceeași Sandra Merlono Horemans al cărei nume o regăsim în Dosarul Retrocedărilor, ca administrator al SC Reciplia SRL, firma lui Remus Truică și Tal Silberstein, folosită pentru a prelua terenurile revendicate de Paul Lambrino (zis și Paul de România).
În 2008, investigații despre afacerile oneroase ale lui Beny Steinmetz erau publicate în Evenimentul zilei. După ce ziarul a fost preluat de partenerul lui Steinmez, Dan Andronic (oficial în 2012, în mod real, se pare că din 2011), aceste articole au fost șterse din arhiva ediției online. S-au înmulțit însă atacurile la adresa societății civile care, într-un mod sau altul, deranjau combinațiile în care era implicat și Steinmetz.
Lovitura uluitoare
Mult mai celebră a devenit, la nivel mondial, lovitura fabuloasă dată de Beny Steinmetz în Guineea. Cu o investiție într-un program de explorare (o investiție teoretică, valoarea zăcământului fiind, de fapt, cunoscută) estimată la 165 milioane de dolari, Steinmetz a pus mâna, în 2008, pe un uriaș zăcământ de fier în Guineea. Doi ani mai târziu, compania lui vindea 51% din concesiune pentru suma de 2,5 miliarde de dolari. Chiar și pentru cei mai mari jucători și aventurieri din domeniul exploatării resurselor minerale, lovitura a fost considerată a fi absolut uluitoare. Cum aveau să demonstreze ulterior anchetele private, cele ale FBI și ale Departamentului de Justiție al SUA, ori cele ale jurnaliștilor, Steinmetz dovedise, o dată în plus, lipsa absolut oricărui scrupul și disponibilitatea de încălca toate regulile pentru a pune mâna pe zăcământ.
“Magnatul, soţia dictatorului şi afacerea de 2,5 miliarde de dolari din Guineea” (“The tycoon, the dictator’s wife and the $2.5bn Guinea mining deal”) este titlul unui amplu material publicat pe 30 iulie 2013 de The Guardian în ediţia online. Articolul prezenta cu lux de amănunte modul în care Steinmetz a pus mâna pe rezerve minerale impresionante in Guineea.
”Imaginea capitalei Conakry scoate în evidenţă diferenţele majore dintre hotelurile strălucitoare care îi găzduiesc pe directorii companiilor europene, din Australia şi Brazilia şi viaţa localnicilor care colectează resturi din “gropile de gunoi plutitoare”, de pe malul Atlanticului. Din aceste hoteluri strălucitoare, afaceriştii închiriază avioane pentru a ajunge la siturile îndepărtate, cu rezerve abundente de diamante, aur, uraniu, minereu de aluminiu şi bauxită. “Această ţară este un exemplu aproape clasic de ceea ce unii numesc “paradoxul abundenţei”: Gunineea se află deasupra unora dintre cele mai importante rezerve minerale neexploatate din lume, în timp ce oamenii ei trăiesc în mizerie, fără apă curată, electricitate, educaţie sau infrastructură”, scriu reporterii The Guardian.
Explicaţia e simplă: majoritatea acestor rezerve minerale au ajuns în mâna unor companii străine, contra unor sume, de cele mai multe ori derizorii, în special în perioada conducerii autoritariste a generalului Lansana Conté (1984-2008). Oficial, Lansana Conté a lansat un program de reforme economice (inclusiv devalorizarea monedei şi reducerea cheltuielilor guvernamentale), cu sprijinul şi aprobarea Fondului Monetar Internaţional (FMI) şi o deschidere către naţiunile occidentale pentru încurajarea investiţiilor străine. În anii 2000, s-a dovedit însă că regimul lui nu era în mod esenţial diferit de al predecesorului Ahmed Sékou Touré. În august 2006, Human Rights Watch a prezentat un raport de 30 de pagini, în care erau condamnate încălcările drepturilor omului în Guineea. Câteva luni mai târziu, în noiembrie 2006, Transparency International a actualizat indicele anual de corupţie. Guineea se plasa pe locul al doilea în lume (după Haiti) în topul celor mai corupte ţări din lume. Conform raportului Transparency International, companiile străine “sunt în imposibilitate de a funcţiona în Guineea fără a plăti mite uriaşe oficialilor guvernamentali cu funcţii înalte, dar dacă sunt prinşi că fac acest lucru se pot confrunta cu acţiuni în justiţie în ţările lor de origine”.
“Steinmetz, cel mai apropiat alb de dictator”
Cunoscând această stare de fapt, Beny Steinmetz a ajuns în Guineea în ultimele zile ale regimului lui Lansana Conté. “Beny Steinmetz, unul dintre cei mai bogaţi oameni din lume, a venit aici, spun sursele, cu o misiune clară. “Beny Steinmetz a vrut să se asigure că era cel mai apropiat om alb de președintele Conté,”, a declarat un fost consilier prezidențial al lui Lansana. Magnatul, de asemenea, a vrut, și a obținut, dreptul la exploatarea minelor din Simandou – un lanț muntos care conține milioane de tone de minereu de fier. Conform unor estimări, minereul din Simandou ar putea genera in jur de 140 de miliarde de dolari în următorii 25 de ani, mai mult decât dublarea PIB-ul țării”, notează “The Guardian”. “Până acum bogățiile din Guineea au fost exploatate într-un mod aleatoriu, de care a beneficiat un număr mic de persoane în țară. Responsabilitatea pentru această stare de lucruri o are Lansana Conté, al cărui guvern a fost caracterizat nu numai prin “abuzuri sponsorizate de stat și represiune”, ci şi de “o incriminarea tot mai mare a statului”, în care activele au fost sechestrate și exploatate de către colaboratorii săi apropiați”, conform raportului Human Rights Watch (din 2011 n.a.).
“Regimul Conté a acordat inițial dreptul de exploatare firmei anglo-australiene Rio Tinto, în anii ‘90. În 2008, Rio Tinto a fost îndepărtată – în ceea ce se spune că a fost unul dintre actele finale de guvernare ale dictatorului înainte de moartea sa – iar jumătate au fost acordate BSGR (Beny Steinmetz Group, compania lui Beny Steinmetz – n.a.). Tranzacţia a fost remarcabilă nu numai pentru că expertiza BSGR era, mai degrabă, în exploatarea diamantelor şi nu în extragerea şi exportul minereului de fier, ci şi pentru că premiul strălucitor de la Simandou a costat compania atât de puţin: în loc să plătească Guvernului Guineei pentru concesiune, aceasta a investit 165 de milioane de dolari într-un program de explorare în zonă. Acest lucru nu reprezintă o practică neobişnuită în domeniu, iar BSGR insistă că a făcut această investiţie “fără nicio garanţie a succesului”. Regiunea era însă cunoscută ca fiind foarte bogată în minereu de fier, iar valoarea concesiunii a devenit clară în aprilie 2010, când BSGR a anunţat că a vândut 51% din pachetul de acţiuni – adică un sfert din minereul de fier din munţi – companiei braziliene de minerit Vale. BSGR şi Vale au format o companie joint-venture, VBG, care ar urma să extragă aproximativ 2.000 de tone de minereu pe an, şi care a promis să suporte şi un miliard de dolari pentru a construi o cale ferată pe care să fie transportat minereul pe coastă. Preţul plătit de Vale pentru tranzacţie: 2,5 miliarde de dolari.
Chiar şi în lumea speculatorilor minieri din Africa, acordul a fost considerat ca fiind uluitor. Pentru o investiţie de doar 165 de milioane de dolari, BSGR-ul lui Steinmetz şi-a asigurat o valoare a activelor de aproximativ 5 miliarde. Un veteran al mineritului din Africa, citat în presa financiară, spunea că Steinmetz a luat “jackpot”-ul. Cu toate acestea, multor afacerişti din regiune nu le-a venit să creadă. Reacţia miliardarului african din telecomunicaţii Mo Ibrahim nu a fost atipică: “Cei din Giuneea care au făcut asta sunt afacerişti idioţi sau criminali?”, a întrebat el. “Sau ambele?””. Conform celor de la The Guardian, răspunsul trebuie căutat în preajma fostului dictator.
“În perioada regimului Lansana Conté prospectorii resurselor minerale au avut acces la preşedinte tot mai mult prin intermediul celor patru neveste, dăruindu-le cadouri generoase şi mită pentru a obţine favoruri. “Toate soțiile lui Lansana Conté au fost implicate în tranzacții miniere și de afaceri”, a declarat Abdoul Rahamane Diallo, coordonatorul programului pentru Guineea al Open Society Initiative for West Africa, și specialist în comerț la ambasada SUA în timpul regimului Conté. În special o soție a fost favorizată de către președintele bătrân: al patra și cea mai tânără mireasa a lui, Mamadie Touré. “Mamadie a fost considerată ca soţia cea mai influentă – a trăit în orașul natal unde locuia Conté, este tânără, a fost aproape de el, a avut o influență reală”, a spus Diallo. “Orice ar fi vrut oamenii să aducă în Guineea, orice ar fi vrut să scoată, trebuia să treacă pe la una din soţiile sale””.
Puteți citi continuarea pe romaniacurata.ro.
0 Comentarii