Comentarii

6/recent/ticker-posts

Cu licență in agricultură, o româncă strânge excremente de câini pe străzile din Italia

POVESTE DE EMIGRANT. Povestea Augustinei Stanciu a fost scrisă de cotidianul italian, Il Cittadino și preluată de Gazeta Românească, o publicație a românilor din Peninsulă. Românca noastră, în vârstă de 55 de ani, licențiată în Agricultură și în Educație Tehnologică,



a fost nevoită să părăsească România și să se angajeze măturătoare la o cooperativă din Italia.

Augustina Stanciu a absolvit două facultăți și ar fi făcut-o și pe a treia, de Geografie, dacă nu ar fi părăsit România ca să-și ajute fiica, în vârstă de 32 de ani. Acasă la ea, Augustina spune că nu și-a găsit nici în agricultură și nici în învățământ un loc de muncă unde să ia un salariu decent.

În România am luat o diplomă în agricultură și una în educație tehnologică, un fel de inginerie. Am studiat și geografie, dar îmi mai lipseau câteva examene pentru a susține lucrarea de final. Am predat la școala generală și la liceu, dar acolo salariile sunt mici și voiam ca fiica mea să continue să studieze. Am rămas văduvă și am venit în Italia.Am găsit un loc de muncă onest care îmi permite să-mi ajut fiica. Ea are 32 de ani, două fetițe, o licență în științe politice și acum studiază dreptul, le-a povestit Augustina jurnaliștilor italieni.

Românca noastră a găsit în 2006 un loc de operator ecologic la cooperativa La Luna di Montanaso, din localitatea Lodi.

Eram singura femeie și cooperativa a trebuit să ceară permisiunea de la Astem pentru a mă angaja. Acum mai e încă o colegă. Trec cu furgoneta dimineața, golesc coșurile, schimb sacii și strâng mizeria de pe stradă. Nu las niciodată nimic în urmă. Toamna sunt frunzele. Le mătur, le pun grămadă și la strâng. Este obositor să mături, dar când am terminat, văd strada foarte curată și mă simt satisfăcută. Ar fi păcat să las acolo toată acea mizerie, inclusiv excrementele câinilor. Şi eu îmi duc cățelușul la plimbare, însă știind ce înseamnă să cureți, nu las urme ale trecerii sale pe trotuar. Strâng, bag în punguță și duc acasă, spune românca.

Augustina are un salariu lunar de 850-900 de euro și este reprezentant sindical de întreprindere în organizația USB Federazione. Militează ca femeile care curăță strada să aibă un salariu la fel de bun cu al bărbaților. Diferența la salariu ar fi de 300 de euro. O zi de muncă din viața Augustinei începe cu trezirea la 4.30 dimineața ca să înceapă curățenia pe stradă la ora 6.

Am făcut sacrificii în viață, dar nu mă plâng. E frumos să fii femeie. Îmi place să fiu mamă și cred că este important să cauți să fii un exemplu pentru toți. Dacă îți faci munca bine te apreciază pentru ceea ce ești, spune Augustina.

Sursa: agroinfo.ro

Trimiteți un comentariu

0 Comentarii