Comentarii

6/recent/ticker-posts

EXCLUSIV! Descoperire unicat la Botoșani. Un uriaș templu de acum 7000 de ani

Descoperire unicat în județul Botoșani. Arheologii botoșăneni în colaborare cu specialiști din Iași dar și de la Universitatea Ștefan cel Mare din Suceava, au scos la lumină la Ripiceni o mega-structură de acum 7000 de ani, folosită de misterioșii oameni ai culturii Cucuteni ce locuiau într-o uriașă așezare de pe malul Prutului. 


Specialiștii sunt de părere că este vorba fie de un templu gigantic, fie de locuința unei importante căptenenii. Importanța acestei descoperiri este uluitoare, cei care au ridicat fiind purtătorii unei civilizații unicat răspândite din zona Carpaților până în Ucraina, reprezentate în special în România pe teritoriul județului Botoșani informează somaxtv.com

Există numeroase supoziții în ceea ce privește rolul acestei megastructuri în cadrul misterioasei civilizații Cucuteni.

Este al cincilea sezona de săpături arheologice la această uriașă așezare a civilizației Cucuteni, iar rezultatele sunt cu adevărat importante din punct de vedere științific. La descoperirile arheologice de la Ripiceni s-au folosit tehnologii de ultimă generație printre care și scanări magnetometrice prin care se determină exact poziția locuințelor în sit.

Săpăturile sunt coordonate din punct de vedere științific de reputatul specialist Dumitru Boghian conferențiar universitar doctor la Universitatea Ștefan cel Mare din Suceava. Acesta arată importanța uluitoare a descoperiri.

La Ripiceni, a fost, acum 7000 de ani, una dintre cele mai mare așezări Cucuteniene, descoperite vreodată pe teritoriul României, întinsă pe mai bine de 25 de hectare, cu locuințe, fortificații și mega-structuri ce puteau fi temple, așezări ale căpeteniilor sau cu alte funcționalități.

Abia după interpretaarea datelor obținute din șantier, specialiștii își vor putea da seama cu exactitate, la ce servea uriașa structură, construită pe structuri de lemn, din lutuială, cu numeroase încăperi și chiar cu fortificație.

Deocamdată din uriașa așezare a fost cercetată doar o mică parte. Inclusiv din posibilul templu al civilizației Cucuteni de 1000 de metri pătrați, au fost studiați doar 100 de metri pătrați. Pentru continuarea săpăturilor specialiștii de la Muzeul Județean de Istorie au nevoie de fonduri și speră ca autoritățile să le acorde sprijinul.

Oamenii culturii Cucuteni cei care au elaborat această misterioasă civilizație, erau agricultori și păstori. Aveau o organizare adminsitrativă bine pusă la punct în comunități mari și au dat naștere splendidei arte, cu elemente magico-religioase, care fascinează întreaga lume. La Botoșani, acestă civilizație uluitoare este foarte bine reprezentată și ar putea reprezenta un brand al județului. Totodată se presupune că inclusiv în această zonă, a fost un adevărat leagăn al civilizațiilor agrare, răspândită mai apoi către vestul Europei.


Sursa: somaxtv.com





Trimiteți un comentariu

0 Comentarii