Comentarii

6/recent/ticker-posts

Mircea Geoană: „România poate deveni o țară influentă, dar pe termen mediu există riscul să dispară ca națiune”. Ce spune despre alegerile prezidențiale

Mircea Geoană, secretarul general adjunct al NATO, și-a lansat cartea „Bătălia pentru viitorul României”, în cadrul Târgului de Carte „Gaudeamus”.


Unul dintre evenimentele ediției din acest an a Târgului de Carte „Gaudeamus” a fost lansarea cărții „Bătălia pentru viitorul României”, a lui Mircea Geoană, carte care este un manifest politic, dar conține totodată și elemente biografice din activitatea actualului secretar general adjunct al NATO. La lansare, Geoană a vorbit atât despre riscurile majore cu care se confruntă România, cât și despre oportunitățile pe care le are în viitorul apropiat. În ce privește o candidatură la alegerile prezidențiale, fostul lider al PSD a dat un răspuns evaziv, dar a lăsat de înțeles că o decizie va fi luată în luna iulie a anului viitor.

Mircea Geoană și paradoxul românesc


„Văd un risc pe termen mediu ca România să se stingă ca națiune. Este plină cartea de istorie de națiuni care nu mai există. Faptul că avem atâția tineri care aleg să plece din țară plus o demografie catastrofală eu o văd ca un risc. Poate nu peste 10-20 de ani, dar în secolul care vine. Efectiv îmi este frică de acest lucru (…) 

După 30 de ani de încercări s-au făcut și multe lucruri bune în România, dar am ajuns în punctul în care trebuie să recunoaștem că actualul model de organizare politică, de economie și de influență internațională și-a atins limita. Sunt multe națiuni – de fapt, ăsta este sensul cărții – care reușesc să iasă din sărăcie și să ajungă într-o clasă de națiuni medii, unde suntem și noi acum, și care apoi se lovesc de un plafon și nu reușesc să meargă mai departe”, a spus Mircea Geoană la lansarea cărții publicate de Editura Litera.

Geoană a argumentat că este nevoie de o schimbare fundamentală a modului în care funcționează politica și societatea în ansamblu pentru ca România să-și continue și pe viitor dezvoltarea, mai ales într-un context internațional în pragul unor schimbări fundamentale, precum cele generate de dezvoltarea inteligenței artificiale. Deocamdată, România ar fi într-un moment bun al dezvoltării sale, integrată în UE și NATO, însă acest lucru nu este o garanție suficientă pentru viitor.

„Trebuie să schimbăm din mers politicul, modul în care funcționează partidele – cu tot respectul, am condus și eu unul mare – modelul econoomic este epuizat. Nu poți să crești doar în 10 mari orașe, ai nevoie să te duci și în restul țării. Dacă noi rămânem în urmă la nivel de inovare, riscăm să pierdem trenul. Contractul social este complet deformat, copii din familii sărace, cartiere din marile orașe care nu au ajuns să termine liceul… Ce nivel să ai dacă accepți această chestiune?

Cred că în 10-20 de ani România poate să ajungă o țară dezvoltată, o țară influentă. Am un capitol despre europeni de mâna a doua. Eu vă zic că locul României nu este la periferia Europei, ci în centrul ei, pentru că zona asta devine mult mai influentă în direcțiile de acțiune la nivel european, inclusiv în ce privește capitalul străin”, a afirmat Mircea Geoană.

El a invocat exemplul Irlandei care în urmă cu numai câteva decenii era printre țările cele mai sărace din Uniunea Europeană pentru ca acum să fie pe locul 10 în clasamentul economiilor UE, având o populație care reprezintă doar un sfert din cea a României. Țara noastră ar trebuie să schimbe acum complet modelul de dezvoltare, inclusiv printr-o modificare a Constituției și să rezolve problemele care pot să o tragă în jos, precum nivelul ridicat al corupției, lentoarea deciziei politice și administația afectată de clientelă politică și nepotism. „Dacă recunoaștem asta și ne vedem de treabă, avem o mare șansă în viitor. Paradoxul românesc este că ne descurcăm individual foarte bine și colectiv avem o dificultate”, a comentat fostul lider al PSD.


Trimiteți un comentariu

0 Comentarii