Povestea iahtului regal „Luceafărul”, botezat de comunişti „Libertatea” şi transformat acum în „Nahlin”. Timp de zeci de ani, iahtul “Libertatea” a fost considerat de gălăţeni drept unul din simbolurile oraşului, chiar dacă,
în cea mai mare parte a timpului, singura sa întrebuinţare a fost cea de ponton-restaurant la malul Dunării. În isteria naţională derulată, în anii de după Revoluţie, sub deviza “Nu ne vindem ţara”, nava a fost vândută unui armator englez, la preţ de fier vechi, 265.000 de dolari. La ora actuală, după o renovare profesionistă, iahtul, rebotezat “Nahlin”, este considerat unul dintre cele mai frumoase din lume, iar cota sa de piaţă este estimată la 45 de milioane de euro informeaza ro.blastingnews.com
Cum a fost posibil ca un bun din categoria “Tezaur” să fie scos din România a rămas încă un mister, chiar dacă dosarul a ajuns în mai multe rânduri pe masa procurorilor. Organizatorii licitaţiei de vânzare a iahtului “Libertatea” au fost scoşi de sub urmărire penală de fiecare dată, astfel că paradoxul continuă şi astăzi: un bun de tezaur a fost vândut şi scos din ţară, deşi nu era posibil legal, iar vinovaţi nu există!
Construit în anul 1929, pentru cea mai bogată femeie din Marea Britanie la acea dată, Annie Henriette Yule, “Nahlin” a primit un nume de origine amerindiană, însemnând “navă-amiral”. În 1934, la bordul vasului s-a derulat idila care a dus la abdicarea regelui Edward al VIII-lea. Drept urmare, iahtul a fost scos la vânzare şi cumpărat de guvernul României, pentru regele Carol al II-lea, fiind rebotezat “Luceafărul”. După venirea la putere a comuniştilor, au urmat două noi schimbări de nume, vasul fiind botezat iniţial “Răsăritul”, iar apoi “Libertatea”. Treptat, după anii ’50, nava nu a mai fost întreţinută şi a rămas la stadiul de restaurant la malul gălăţean al Dunării, până în 1998, când a fost vândută şi mutată la Constanţa, iar apoi scoasă din ţară, pe 25 septembrie 1999. Au urmat mai bine de cinci ani de cercetări şi alţi câţiva de restaurare, iar din 2010 “Nahlin” a revenit pe mările lumii. Lucrările de renovare, desfăşurate în Anglia, Scoţia şi Germania, au costat în total circa 35 de milioane de euro.
Revenind la momentul pierderii navei, trebuie spus că proprietarul actual, firma Edminston, a primit, în 1998, din partea ministrului Culturii de la acea dată, Ion Caramitru, un aviz de a scoate vasul din ţară, în vederea renovării, valabil până pe 25 august 2000, dată când iahtul trebuie să revină în România. Ceea ce, evident, nu s-a mai întâmplat… În schimb, în 2002, în total anonimat, vasul a fost declasat din categoria “Tezaur” în cea de “bunuri comune”. Astfel, o simplă hârtie semnată prin birourile unui minister a făcut posibilă legalizarea pierderii unui simbol.
Cum a fost posibil ca un bun din categoria “Tezaur” să fie scos din România a rămas încă un mister, chiar dacă dosarul a ajuns în mai multe rânduri pe masa procurorilor. Organizatorii licitaţiei de vânzare a iahtului “Libertatea” au fost scoşi de sub urmărire penală de fiecare dată, astfel că paradoxul continuă şi astăzi: un bun de tezaur a fost vândut şi scos din ţară, deşi nu era posibil legal, iar vinovaţi nu există!
Construit în anul 1929, pentru cea mai bogată femeie din Marea Britanie la acea dată, Annie Henriette Yule, “Nahlin” a primit un nume de origine amerindiană, însemnând “navă-amiral”. În 1934, la bordul vasului s-a derulat idila care a dus la abdicarea regelui Edward al VIII-lea. Drept urmare, iahtul a fost scos la vânzare şi cumpărat de guvernul României, pentru regele Carol al II-lea, fiind rebotezat “Luceafărul”. După venirea la putere a comuniştilor, au urmat două noi schimbări de nume, vasul fiind botezat iniţial “Răsăritul”, iar apoi “Libertatea”. Treptat, după anii ’50, nava nu a mai fost întreţinută şi a rămas la stadiul de restaurant la malul gălăţean al Dunării, până în 1998, când a fost vândută şi mutată la Constanţa, iar apoi scoasă din ţară, pe 25 septembrie 1999. Au urmat mai bine de cinci ani de cercetări şi alţi câţiva de restaurare, iar din 2010 “Nahlin” a revenit pe mările lumii. Lucrările de renovare, desfăşurate în Anglia, Scoţia şi Germania, au costat în total circa 35 de milioane de euro.
Revenind la momentul pierderii navei, trebuie spus că proprietarul actual, firma Edminston, a primit, în 1998, din partea ministrului Culturii de la acea dată, Ion Caramitru, un aviz de a scoate vasul din ţară, în vederea renovării, valabil până pe 25 august 2000, dată când iahtul trebuie să revină în România. Ceea ce, evident, nu s-a mai întâmplat… În schimb, în 2002, în total anonimat, vasul a fost declasat din categoria “Tezaur” în cea de “bunuri comune”. Astfel, o simplă hârtie semnată prin birourile unui minister a făcut posibilă legalizarea pierderii unui simbol.
0 Comentarii