Sporul de vechime în muncă, deși nu este un drept izvorât din lege, se acordă în baza prevederilor din contractele individuale sau colective de muncă. Astfel, dacă în contractul de muncă este prevăzută o anumită perioadă necesară pentru calcularea acestui spor, în momentul însumării acelei perioade angajatul va beneficia de un spor la salariu.
Ce este și când trebuie acordat?
Sporul de vechime în muncă este un drept prevăzut în contractele individuale sau colective de muncă și constă în acordarea unei sume suplimentare de bani la salariu, în funcție de vechimea în muncă a angajatului respectiv.
In perioada 2007-2010, acest spor era reglementat de Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel Național care stabilea anumite limite, minime și maxime, ale acestuia.
În prezent, conform Codului muncii, art. 40, alin. 2, lit. c, angajatorii au obligația să acorde salariaților drepturile ce decurg din lege, dar și din contractele colective sau individuale de muncă. În concluzie, dacă în contractul de muncă este prevăzut sporul de vechime, atunci angajatorul trebuie să îl acorde în momentul în care salariatul a atins vechimea în muncă specificata.
De asemenea, contractele colective de muncă aflate în desfășurare la data intrării în vigoare a Codului muncii (Legea 40/2011) urmează să își producă efectele până la data expirării termenului pentru care au fost încheiate. Deci dacă acestea conțineau prevederi cu privire la sporul de vechime, angajatorii vor trebui să îl acorde în continuare.
Conform legii în vigoare, angajatorul are obligația de a acordă, că și spor pentru vechimea în muncă, minimum 5% pentru 3 ani vechime și maximum 25% pentru mai mult de 20 de ani, din salariul de bază.
Legea lasă însă la latitudinea angajatorului modalitatea de eșalonare. De exemplu, angajatorul poate acordă un procent de 7% din salariul de bază al angajatului pentru o vechime de 7 ani în muncă, sau poate acordă același spor la o vechime de 10 ani. Însă această modalitate de plată trebuie clar prevăzută în cadrul unității, astfel încât toți salariații să o cunoască.
În practică însă, procentul sporului de vechime variază în funcție de următoarele tranșe:
Conform legii în vigoare, angajatorul are obligația de a acordă, că și spor pentru vechimea în muncă, minimum 5% pentru 3 ani vechime și maximum 25% pentru mai mult de 20 de ani, din salariul de bază.
Legea lasă însă la latitudinea angajatorului modalitatea de eșalonare. De exemplu, angajatorul poate acordă un procent de 7% din salariul de bază al angajatului pentru o vechime de 7 ani în muncă, sau poate acordă același spor la o vechime de 10 ani. Însă această modalitate de plată trebuie clar prevăzută în cadrul unității, astfel încât toți salariații să o cunoască.
În practică însă, procentul sporului de vechime variază în funcție de următoarele tranșe:
5 % – între 3 – 5 ani vechime în muncă
10% – între 5 – 10 ani
15% – între 10- 15 ani
20% – între 15- 20 ani
25% – peste 20 ani vechime în muncă
Pe lângă acest spor, angajatorul poate să acorde și unul de vechime în cadrul societății sale (este opțional).
De reținut este că la un salariu minim pe economie, vechimea în muncă nu este cuprinsă în salariu, și deci va trebui adăugat sporul pentru vechimea în muncă.
Vechimea în muncăMunca prestată în baza unui contract individual de muncă constituie vechimea în muncă. Astfel, dacă legea nu prevede nicio distincție cu privire la durată de timp stipulată în contract, vechimea în muncă se referă la totalitatea perioadelor în care persoana a desfășurat activități în baza unui contract individual de muncă.
În concluzie, vechimea în muncă se va calcula în raport cu perioada de timp lucrată, și nu cu orele de muncă prestate. Deci, dacă o persoană a muncit 2 ani cu jumătate de normă va avea o vechime în muncă de 2 ani, și nu de 1 an.
0 Comentarii