Cunoscut călugăr explică de ce crede că România a ajuns o țară minoritar creștină. „Poți să faci absolut orice, nici Dumnezeu nu te oprește, dar fii atent, că absolut tot ceea ce faci are consecinţe”

Înainte de a se călugări, părintele Ilarion Dan a condus trei filiale de bănci şi a avut o bursă în SUA, unde a refuzat o ofertă de job. Astăzi, el este duhovnicul Mănăstirii Izvorul Tămăduirii din Crucea, județul Constanța. În prima parte a interviului pentru Libertatea, părintele Ilarion vorbeşte despre cum arată lumea în rugăciunile oamenilor.

Ion Dan s-a născut în 1956, iar în adolescenţă a fost ateu, recunoaşte el. A devenit student la ASE – Relaţii Economice Internaţionale şi, când avea 20 de ani şi căuta să descopere sensul vieţii şi răspunsul la întrebarea „cine sunt eu?”, a citit o carte scrisă de fizicianul Erwin Schrodinger, „Spirit şi materie”. Atunci a început să creadă „că există şi altceva” informeaza libertatea.ro

În 1980, după absolvirea facultăţii, s-a angajat ghid la ONT Mamaia, iar apoi la Direcţia Generală a Vămilor. S-a căsătorit şi a început să meargă la biserică, „fără să înţeleg absolut nimic”, mărturiseşte el. Spune că abia după Revoluţia din 1989 a descoperit calea, odată cu „valul tinerilor care şi-au regăsit atunci ortodoxia”.

Imediat după Revoluţie, a lucrat câteva luni la Departamentul pentru Reformă, nou înființat în Guvernul României. Apoi s-a angajat în domeniul bancar şi, în timp, a condus sucursalele din Constanţa ale Bancorex, Banca Turco-Română şi OTP Bank. În 1994, a mers în SUA, cu o bursă de studii, şi a primit o ofertă ca să rămână acolo, dar a refuzat.

Când soţia i-a murit, în 1999, cei doi copii ai lor erau încă la liceu. I-a crescut singur şi, după ce i-a văzut pe picioarele lor, şi-a dat demisia de la bancă. Era 2007. Un an mai târziu, Ion Dan a făcut pasul spre monahism, iar în februarie 2009 a intrat în călugărie şi a devenit fratele Ilarion.

După două luni, a fost hirotonisit la Mănăstirea de maici Izvorul Tămăduirii din Crucea, acolo unde reporterii Libertatea au mers zilele trecute, ca să stea de vorbă cu el.

„Trăim, în bună măsură, într-o lume urbanizată și nu mai vedem cerul, din cauza betoanelor”

Pe vremuri, când nu existau internet și rețele de socializare, circula, pe foi de hârtie, o poezie cu autor anonim care spunea că Dumnezeu citește ziarul format din rugăciunile oamenilor. Că „ştirile, cu toată asprimea lor, El le are deja, însă aşteaptă aceleaşi ştiri filtrate de iubirea ta”. Poezia se termină cu un însemn: „Citește ziarul și apoi începe să te rogi,/Ca și cum Dumnezeu te-ar întreba:/«Ce mai e nou astăzi în lume?», «E rău, Doamne.»/Însă El are nevoie tocmai de acest «e rău» al tău, înainte de a interveni”.

Reporter: Părinte Ilarion, multe dintre rugăciunile oamenilor trec pe la preoți, iar dumneavoastră primiți aici, la mănăstirea din Crucea, sute de oameni. Cum mai arată azi ziarul pe care-l citește Dumnezeu? Cum mai arată lumea?

Părintele Ilarion Dan: Nu arată bine. Noi trăim într-o lume care suferă, într-o lume a suferinței. Eu așa o percep. Şi nu doar suferinţă fizică, pentru că pe aceea ne-o anesteziem, există o suferință sufletească, o lipsă de iubire care domină lumea. O lipsă care ne duce într-un egoism, într-o solitudine. De multe ori, ne simțim foarte însingurați, foarte părăsiți de cel de lângă noi, de părinți, de soț, de soție, de copii. Trăsătura fundamentală a lumii de astăzi e această îndepărtare a omului de om, nu numai de Dumnezeu. Pentru că, după ce omul se îndepărtează de Dumnezeu, se îndepărtează și de cel de lângă el.

– De ce credeţi că am ajuns în acest punct?
– Pentru că, încă de la căderea omului din Rai, generație de generație, am trăit această îndepărtare de Dumnezeu, care s-a accentuat de-a lungul istoriei. Cu mici excepții, că au mai fost și tendințe de revenire, de scurtă durată. Cultura lumii a fost de a se îndepărta, pe măsură ce omul a ajuns cumva să se descurce pe cont propriu – impropriu spus -, iar tehnologia a avansat. Mai ales în perioada modernă, de la prima revoluție industrială, şi până acum, la cea de-a patra revoluție industrială, sau digitală, cum i se spune, omul n-a făcut decât să se înconjoare de o lume a artefactelor pe care el a creat-o, pentru a-i face viața mult mai ușoară, mai confortabilă. În contrapartidă, s-a adâncit îndepărtarea omului de Dumnezeu, dar și de creație, prin tehnologia interpusă între el și creație. În lumea de azi e această manifestare a libertății totale a omului, a autonomizării omului față de Dumnezeu. Toată această cultură modernă împinge omul spre autonomizare, spre această ruptură cu Dumnezeu.

Noi considerăm, uneori, că legătura pe care o păstrăm cu Dumnezeu ne restrânge libertatea, ceea ce este total incorect și total greșit. Nu, tocmai în Dumnezeu ne găsim toată libertatea.

Trăim, în bună măsură, într-o lume urbanizată și nu mai vedem cerul, din cauza betoanelor. Copiii de azi nu se mai bucură de natură, toți sunt atrași de un ecran. Nu ne mai bucurăm de lumea creației, de păsările care zboară, de cerul albastru, de-o furtună care are frumusețea ei, cu ploaia care aducea bucurie înainte, că însemna belșug. Pentru noi, astăzi, ploaia este o bătaie de cap.

Mai multe pe libertatea.ro