Comentarii

6/recent/ticker-posts

Dieta care îl ajută pe Gigi Becali să se mențină în formă. Alimente ce nu lipsesc de la masă


La vârsta de 65 de ani, Gigi Becali se păstrează într-o formă de invidiat. Acesta a dezvăluit că acordă o atenție deosebită alimentației sale, chiar dacă își permite să se bucure de preparate rafinate pe masă.


Dacă în perioada tinereții erau puține momentele în care se dădea în lături de la mâncare, Gigi Becali recunoaște că acum a devenit mai pretențios și alege să nu consume anumite alimente, pentru că îi fac rău.
Alimentele ce nu lipsesc de pe masa lui Gigi Becali

Pe lângă alimentele sănătoase pe care le include în regimul său alimentar, patronul FCSB ține mereu post, beneficiind astfel de o cură de purificare a organismului.

Chiar și în afara perioadelor de post, Gigi Becali consumă rar carne și doar atunci când animalul provine din propria sa curte.

„Tai eu animalul, dacă nu tai eu vițelul, nu mănânc. Dacă nu tai oaia sau mielul”.

La micul dejun, nu lipsesc niciodată ouăle de fazan sau prepeliță, dar nici brânza produsă de el. În ceea ce privește ouăle de găină, Becali nu le mai consumă, considerând că acestea au un nivel mai ridicat de colesterol.

Nici mezelurile nu se regăsesc pe masa latifundiarului.


Peștele, preferatul patronului FCSB

De asemenea, puțină lume știe că Becali are și o pasiune pentru pescuit. Acesta a dezvăluit în urmă cu mai mult timp că iubește să mănânce pește proapăt prins de el.

În prezent, Gigi Becali simte o profundă recunoștință către Dumnezeu pentru transformarea patimii sale de lăcomie într-o devotare în slujba lui Hristos.

Fericirea lui este deplină, mărturisind că „acum am devenit lacom de Hristos. Pentru că am fost lacom în viață, acum sunt lacom de Hristos”, potrivit rețeteșivedete.ro.
Gigi Becali ține postul cu sfințenie

Cunoscut ca o persoană religioasă, Becali nu se dă în lături când vine vorba de a respecta obiceiurile bisericești. El ține mereu cu sfințenie posturile.

Spre exemplu, în timpul Postului Paștelui, Gigi Becali a dezvăluit că a mâncat doar pâine cu gem și compot.

„Aveam 82 de kilograme și acum am 76. Mănânc pâine cu gem și pâine cu compot. Altceva nu mănânc! Nu pot nici vinete, nici ardei. E foarte bine așa!

Postul este sănătatea trupului. Grăsimea, mâncarea îngreunează trupul, nu e bine”, a declarat mai demult acesta.

Trimiteți un comentariu

0 Comentarii