Comentarii

6/recent/ticker-posts

Dr Ștefan Mindea – chirurg de marcă, preot de misiune, tată a șase copii

Părintele Ștefan Mindea este unul dintre medicii neuro-chirurgi de mare valoare ai României, recunoscut în toată lumea medicală. Educat în Statele Unite, a fost Șef de promoție la Universitatea Stanford, apoi șeful Clinicii de neuro-chirurgie minim invazivă a Universității Stanford.



Deși a plecat din România cu părinții la vârsta de 4 ani, s-a întors în țară după 35 de ani. Sub ascultarea unui cuvânt al duhovnicului său, părintele Iustin Pârvu de la mănăstirea Petru Vodă. Tot Părintele Iustin l-a trimis la Constanța.

Dar nu a rămas doar chirurg ci, asemenea Sfântului Luca al Crimeei, a primit și lucrarea pentru credință și Biserică, fiind hirotonit preot de Înaltpreasfințitul Teodosie la 8 iunie 2020, chiar de Rusalii, după 7 ani de diaconie. Alături de o familie de aromâni, ce vrea să rămână în taină, este si ctitor al Mânăstirii Văcăreștii Noi, la Lumina, unde și slujește în prezent.

Are 6 copii, dintre care 4 născuți în România. La Constanța profesează în continuare ca medic neuro-chirurg și face operații de mare complexitate, la concurență cu marile clinici de aceeași specialitate din lume. La Mânăstirea Petru Vodă merge foarte des la mormântul părintelui Iustin.

Nu uit cât oi trăi răspunsul la întrebarea: „Dacă ati putea sa vă mai întâlniți cu părintele Iustin, ce i-ati spune?”, întrebare pusă intr-un interviu. La care părintele Ștefan a răspuns cu vocea gâtuită de emoție ,,Iartă-mă!”

Un om al lui Dumnezeu, pentru România de mâine. Doamne ajută!

După un text de Andronache Doina

Trimiteți un comentariu

0 Comentarii