Featured

6/recent/ticker-posts

Judecătoarea Stoicescu îl toacă pe Tudor Chirilă: Da, știu, sunt îmbuibată și nesimțită

Judecătoarea Adriana Stoicescu îl atacă pe cântărețul Tudor Chirilă, după ce acesta a scris, ieri, că justiția din România nu a funcționat deloc înainte de existența DNA. Stoicescu dă detalii privind numărul extrem de mare de dosare pe care un magistrat le are și spune că probabil Chirilă ar vrea să poată da el soluții, fără să aibă o pregătire în domeniu.



Stoicescu îl invită pe Chirilă să îi la locul. "Tudor Chirilă, principalul şi, până acum, singurul consultant al băieţelului cu carneţelul, pe probleme de justiţie. Domnul certat cu cearşafurile, nu vreţi dvs să veniţi în locul meu? Poate aşa va începe justiţia asta să funcţioneze, măcar un pic. Aşa, “neşte” presiuni să ne lege pe toţi, nu faceţi? Până atunci, poate trageţi o fugă până aici, în provincie.

Vă aşteaptă un dosar cu vreo 30 de volume de urmărire penală, la care au lucrat poliţişti, nu puţini, procurori vreo 2, iar eu trebuie să dau soluţia.

Singură.

L-am citit până acum de 2 ori, urmează încă o tură.


Pentru că, fiind nu doar coruptă, ci şi proastă, nu înţeleg totul din prima.

Apoi, mai am deja, pentru 13 august, şedinţa de vară (vacanţă, cum ar veni) vreo 15 apeluri.

Toate au cel puţin trei volume, pe care, ce să vezi, trebuie să le citesc. Şi iar să le citesc.

Apoi va veni şedinţa din 8 septembrie, cu vreo 20 de apeluri, încă nu ştiu câte volume mă aşteaptă.

Deja am fost în şedinţă, cu boxa plină cu traficanţi de droguri şi criminali.

Dar, ştiu, sunt îmbuibată şi nesimţită.


Am un salariu greţos de mare pentru o muncă de nimic, fără responsabilitate şi fără consecinţe.


Doar nişte hârtii plimbate de colo colo.

Vă sunt datoare cu nişte soluţii, eventual cum mi le-ar dicta acoliţii dvs.


Desigur, voi fi vinovată pentru prescrierea faptelor în unele dosare, pentru că aşa aţi decis dvs, între două cântări, iar poporul vă ascultă şi vă aplaudă şi vă aprobă.

Şi sânge de magistrat doreşte, căci asta-i pohta ce-aţi pohtit.


Şi pentru că tot vă e dor de DNA-ul pe rit vechi, de cătuşe şi circ, de mizerii şi minciuni, până la momentul pe care îl visaţi, când se vor întoarce corifeii dreptăţii pe cai albi, voi scrie şi voi scrie şi iar voi scrie, până când, cu un pumn de ţărână, ne veţi închide gura.


Şi după aia vă voi bântui.

Pentru că adevărul trebuie spus, cu orice risc".


Trimiteți un comentariu

1 Comentarii

  1. Numele meu este Lilian N. Aceasta este o zi foarte plină de bucurie din viața mea datorită ajutorului pe care mi l-a oferit Dr. Saguru, ajutându-mă să-l recuperez pe fostul meu soț cu ajutorul vrajei sale magice și de dragoste. Am fost căsătorită timp de 6 ani și a fost teribil pentru că soțul meu mă înșela cu adevărat și dorea să divorțeze, dar când am dat peste e-mailul Dr. Saguru pe internet despre cum a ajutat atât de mulți oameni să-și recupereze fostul soț și să-și repare relația și să-i facă pe oameni fericiți în relațiile lor, i-am explicat situația mea și apoi i-am cerut ajutorul, dar spre surprinderea mea, mi-a spus că mă va ajuta cu cazul meu și iată-mă acum sărbătorind, pentru că soțul meu s-a schimbat complet și definitiv. Vrea mereu să fie alături de mine și nu poate face nimic fără cadoul meu. Mă bucur cu adevărat de căsnicia mea, ce sărbătoare minunată. Voi continua să depun mărturie pe internet pentru că Dr. Saguru este cu adevărat un vrăjitor adevărat. AVEȚI NEVOIE DE AJUTOR, CONTACTAȚI-L ACUM PE DOCTORUL SAGURU PRIN EMAIL: drsagurusolutions@gmail.com sau pe whatsapp +13124340555. El este singurul răspuns la problema dumneavoastră și vă face să vă simțiți fericiți în relația voastră. Și este, de asemenea, perfect în
    1 VRĂJĂ DE DRAGOSTE
    2 CÂȘTIGĂ-ȚI FOSTUL ÎNAPOI
    3 FRUCTUL PÂNTECUI
    4 PROMOVARE VRĂJĂ
    5 PROTECȚIE VRĂJĂ
    6 VRĂJĂ ÎN AFACERI
    7 VRĂJĂ PENTRU UN TREBUI BUN
    8 VRĂJĂ LA LOTERIE și VRĂJĂ PENTRU CAZURI JUDEȚEREȘTI

    RăspundețiȘtergere