Comentarii

6/recent/ticker-posts

După ce a insistat ani de zile pentru eliminarea educației în limba română pentru etnicii maghiari, acum UDMR a obținut 10 milioane de lei pentru a organiza cursuri de limba română

Plenul Parlamentului a adoptat, miercuri, un amendament al UDMR, conform căruia se alocă 10 milioane de lei Ministerului Educației pentru a iniția, organiza și derula i Programului naţional de susţinere a învăţării limbii şi literaturii române, PNSILLR, informează Agerpres.


„În bugetul Ministerului Educaţiei este prevăzută suma de 10.000 mii lei destinată iniţierii, organizării şi, începând cu luna martie 2024, derulării Programului naţional de susţinere a învăţării limbii şi literaturii române, PNSILLR, prevăzut la art. 83 alin. (16)-(18) din Legea nr.198/2023 (Legea învăţământului preuniversitar – n.r.), cu modificările ulterioare. În termen de 30 de zile de la adoptarea prezentei legi, Ministerul Educaţiei publică metodologia de organizare a PNSILLR.

lista unităţilor de învăţământ incluse în program şi a activităţilor finanţate.”, prevede amendamentul admis la articolul 48 din proiect, cu 281 de voturi “pentru”, două voturi contra şi 33 de abţineri, amendament susţinut în plen de deputatul UDMR Szabo Odon.


Potrivit iniţiatorilor, demararea Programului naţional de susţinere a învăţării limbii şi literaturii române constituie un aspect strategic în privinţa schimbărilor pe care legiuitorul a intenţionat să le aducă sistemului de educaţie şi care trebuie iniţiat fără întârziere. Introducerea de instrumente noi şi moderne de predare a limbii române înseamnă totodată schimbarea abordării în predare şi stimularea însuşirii active a limbii române de către elevii cu altă limbi de predare, cu efecte benefice majore asupra integrării acestora în învăţământul superior din România şi a succesului lor pe piaţa forţei de muncă, motivează aceştia.

Amintim, în context, că UDMR a fost principala forță care a insistat ca învățământul minorităților naționale să se desfășoare cu preponderență, în limba maternă.

În timp, această măsură a dus la formarea de generații întregi de copii români de etnie maghiară care nu cunosc limba statului în care locuiesc.

Astfel, s-a ajuns ca etnicii maghiari să ceară organizarea de cursuri de limba română, pentru copiii lor.

Un astfel de caz a fost relatat și R3media în iulie 2023: locurile destinate copiilor pentru învățarea limbii române s-au epuizat în 10 minute!

Sursa: r3media.ro

Trimiteți un comentariu

0 Comentarii