Comentarii

6/recent/ticker-posts

Fiicele Gabrielei Cristea au debutat în muzică! Iris și Victoria cântă alături de tatăl lor un colind. Cum au decurs filmările și ce a ieșit VIDEO

Era doar o chestiune de timp până ce fetițele lui Tavi Clonda să-și încerce și ele talentele artistice. Și iată că asta s-a întâmplat. Soțul Gabrielei Cristea a lansat un colind unde și Victoria și Iris pot fi auzite cântând.


Mai mult, întreaga familie apare în videoclipul care îi surprinde în timpul Sărbătorilor de iarnă. Fetele, înveșmântate în alb și arătând ca niște prințese, stau lângă brad și desfac cadouri, în timp ce părinții își împart săruturi tandre.

Cu toții dansează, împodobesc bradul, fac cozonaci și se bat cu făină. Chiar dacă a mers cu fetele în studioul de înregistrări, Tavi Clonda spune că nu-și dorește să le forțeze pe acestea să facă ceva ce nu și-ar dori și are răbdare să le descopere și să-și descopere talentele.


”Cu ele (n.r. cu cele două fete pe care le are alături de Gabriela Cristea) am fost deja la un casting, dar acum ceva timp. Erau cam micuțe atunci. Nici nu vreau să le forțez foarte tare”, a declarat Tavi Clonda, potrivit ego.

Fiicele Gabrielei Cristea, pentru prima dată în studio

Despre experiența înregistrării colindului, Tavi Clonda spune că fetele s-au comportat perfect, chiar dacă au stat nu foarte bine la capitolul răbdare. De înțeles, însă, dacă ții cont de faptul că fetițele au 6 și, respectiv, 4 ani. Au reținut însă perfect versurile colindului „Vine iar Crăciunul”.

”Am făcut acum o piesă de Crăciun și este prima piesă de Crăciun sau, mai bine zis, prima piesă în care cânt cu ele. Am fost pentru prima dată în studio cu ele”, a mai spus Tavi Clonda.

”A ieșit foarte bine. Nu au avut răbdare foarte mult. Bineînțeles că în jumătate de oră a trebuit să trag totul, dar o să iasă foarte frumos. Chiar vă invit să intrați pe ”Victorienii” pe Youtube, să ne ascultați. O să filmăm zilele acestea și videoclipul. Este foarte frumoasă piesa”, a mai completat Tavi Clonda pentru sursa citată.

Între timp, videoclipul a fost lansat și are deja mii de aprecieri și aproape 100 de comentarii.

”Nu știu dacă este „construita” aceasta poveste, dar aceasta e numai problema voastră personala. Din punctul meu de vedere, ceea ce vreti sa ne transmiteti este fantastic! Ce poate fi mai frumos decât o familie fericita? Ce poate fi mai frumos decât Crăciunul în familie? Ce poate fi mai frumos decât un tata minunat si o mama harnica și isteață care fac totul pentru fericirea copiilor lor? În fond de unde provine fericirea? Mulțumesc pentru emoțiile pozitive! Felicitări!” este unul dintre comentariile lăsate de fani în urma lansării videoclipului.


Trimiteți un comentariu

0 Comentarii