Afirmația că „Aşa-i românul” este un cântec de origine maghiară nu spune nimic despre mândria sau nemândria noastră și nu are de ce să ne facă să ne simțim vexați în vreun fel.
Ci spune un lucru infinit mai simplu și mai concret de-a lungul istoriei: orice cultură este un amestec de culturi, în orice cultură au circulat, la un moment dat, într-o epocă, numeroase alte culturi. Fiecare perioadă istorică a unei culturi este străbătută de curenții și influențele culturilor învecinate.
Așa cum mămăliga sau sarmalele sunt feluri de mâncare pe care le întâlnim cu variații mai mici sau mai mari într-un spațiu mult mai întins decât cel din interiorul granițelor noastre, în același fel vocabularul, muzica, ritmurile și versurile ei, dansurile, porturile populare, motivele artistice au circulat și ele dintr-un sat în altul, dintr-o regiune în alta, fără să țină cont de granițele stabilite artificial prin jocul diverselor puteri sau evenimente istorice.
Cea mai mare minciună posibilă este aceea că ar exista cultură pură. Orice cultură este un amestec de culturi, pentru că fiecare cultură e vecină cu și permeabilă la alte culturi, cu care a comunicat intim, zilnic, în timp. Vocabularul bunicilor mei din zona Băii Mari era saturat de cuvinte din limba maghiară, iar jocurile populare se jucau mult mai bine pe ritm de ceardaș decât pe ritmuri de horă. Pe Valea Izei e plin de cuvinte germane în vocabular, la fel și în Bucovina. Ce să mai spunem despre Crișana, Banat, Dobrogea... Nu există regiune pur românească, după cum nu există regiune pur maghiară, sârbă, croată sau poloneză. Puritatea e fantasma naționalistă necesară și funcțională inventată în secolul al XIX-lea și transmisă pe urmă din generație în generație de patrioții neamului („neam”, cuvânt unguresc) și de educatorii copiilor.
În realitate însă, orice cultură s-a hrănit din alte culturi și a hrănit alte culturi. Istoria ei este o „mille feuilles”, un amestec fertil de influențe și comunicări care-i creează bogăția și îi stimulează creativitate.
Să ne ferim deci de ideologii naționaliști care inventează purități și autenticități, care trasează continuități milenare pe trasee neatinse de nimeni. E o șansă uriașă pentru noi că avem în cultura română influențe maghiare, germane, austriece, turcești, sârbești și așa mai departe. Și cred că merită să ne bucurăm de ele, să le punem în valoare, nu să le ignorăm ca și cum numai noi am fi „pe veci stăpâni”.
0 Comentarii