Comentarii

6/recent/ticker-posts

Incredibil! Iohannis ne bagă pe gât reactoarele nucleare americane

Klaus Iohannis s-a înțeles cu prietenii americani și a transferat în România gaura neagră a finanțării reactoarelor nucleare modulare. Costurile unui SMR, care ar produce 460 MWh, au ajuns la 9,5 miliarde de dolari, cu perspectivă de creștere, 


în timp ce reactoarele 3 și 4 de la Cernavodă, care ar produce 1.400 MW, ar costa 7 miliarde de euro. În plus, toate riscurile SMR-urilor experimentale vor fi asumate de țara noastră.


Când costurile reactoarelor nucleare modulare au ajuns la 9,5 miliarde de dolari, cu perspectivă de creștere, americanii au abandonat proiectul. Banii băgați de SUA în NuScale nu sunt, totuși, pierduți, atâta timp cât există România. După anunțul halucinant al ministrului Energiei, Sebastian Burduja, care a transmis că va continua proiectul NuScale, iată-l și pe președintele Klaus Iohannis, care întărește această idee absurdă.

”Ne angajăm să construim și să implementăm SMR-uri, reactoare modulare mici, așa cum a arătat și John Kerry, în România. Referitor la acest lucru, este o nouă tehnologie la care lucrăm împreună cu prietenii noștri din Statele Unite și se pare că vom construi primul reactor modular mic civil bazat pe tehnologia despre care am vorbit”, a declarat Klaus Iohannis la Conferința Națiunilor Unite privind Schimbările Climatice (COP28), în Dubai. Declarația președintelui schimbă toate datele problemei. Practic, prototipul reactoarelor nucleare modulare nu va mai fi construit în SUA, ci în România, care își va asuma toate riscurile acestui experiment.

”În momentul când vom ajunge să fim gata să începem să operăm centrala NuScale din România, proiectul nostru din Statele Unite nu doar că va fi deja operațional, ci vom putea și să utilizăm experiența acumulată acolo. În industria nucleară, toată lumea vrea să fie numărul 2. Nimeni nu vrea să fie numărul 1. Este important de înțeles că proiectul din România va fi pus în operare după cel din SUA. Modulele NuScale vor fi mai întâi instalate în Statele Unite, iar dacă vor apărea probleme tehnice, vor fi identificate și rezolvate înainte”, preciza, în mai, vicepreședintele pentru vânzări al NuScale, Chuck Goodnight.

România va suporta pierderile SUA


Construcția reactoarelor 3 și 4 de la Cernavodă, care vor produce 1.400 MWh, a fost estimată la 7 miliarde de euro. Pentru reactoarele modulare americane, costurile încep de la 9,5 miliarde de dolari și tot cresc, în condițiile în care acestea vor produce doar 460 MWh. La ora actuală, în lume, niciun proiect al SMR-urilor nu s-a dovedit viabil, în primul rând din cauza costurilor uriașe și în al doilea rând din cauza problemelor de siguranță, care nu au fost încă rezolvate în totalitate.

Reactoarele 3 și 4 sunt absolut necesare pentru sistemul energetic național și va fi un efort financiar uriaș pentru România de a suporta aceste costuri. Să mai vii însă cu un proiect nefezabil, de dragul americanilor, în care să bagi peste 9,5 miliarde de dolari, din bani împrumutați, bineînțeles, înseamnă să programezi, în mod deliberat, falimentul României. Culmea este că toate aceste împrumuturi vor fi contractate de Nuclearelectrica, cu garanții din partea statului român, care este și acționar majoritar la această companie. Riscul cel mai mare este că, pentru a acoperi datoriile imense, statul va ajunge să înstrăineze această companie strategică.

Cum ne prostesc americanii


În 6 septembrie 2023, la o conferință organizată de Ambasada SUA cu sprijinul Nuclearelectrica, John Kerry, reprezentantului special al Președintelui SUA Joe Biden pe probleme climatic, spunea că România este prima ţară în Europa şi a doua din lume după SUA care implementează tehnologia SMR. Ca să liniștească temerile, acesta a minimalizat riscurile transferului de tehnologie în sectorul civil, susținând că nu reprezintă niciun pericol, deși nu a fost pus în funcțiune niciun SMR în SUA.

”În fond, reactoarele nucleare mici care vor fi instalate la Doicești, sunt similare cu reactoarele nucleare folosite de U.S. Navy, și care alimentează portavioanele și unele din submarinele Marinei americane. Ce e nou, e că această tehnologie e adusă în scop civil pentru prima dată în Europa de către România”, afirma John Kerry.

Trimiteți un comentariu

0 Comentarii