Comentarii

6/recent/ticker-posts

Mesajul unui preot pentru românii din diaspora: "Să sărutaţi picioarele celor care au rămas în ţară, că aveţi unde veni. Aceia sunt eroi, cei care au răbdat aici"

Au rămas în România şi au luptat din greu ca să supravieţuiască şi să trăiască aici. De aceea, merită să fie respectaţi şi nu trataţi de sus, aşa cum obişnuiesc să facă cei din diaspora.



Este mesajul dur pe care preotul Vlad Pimen, unul dintre duhovnicii români de la Sfântul Munte Athos, l-a avut pentru cei plecaţi, în cadrul Conferinței „Despre Credință, Nădejde și Dragoste”.

"Să sărutaţi picioarele celor care au rămas în ţară"

„De multe ori le spuneam celor din străinătate că mulţi dintre ei îi privesc un pic de sus pe cei din România. Şi le-am spus, în loc să sărutaţi picioarele celor care au rămas în ţară, că aveţi unde veni în România, tocmai aceia sunt eroi, cei care au stat în România și-au răbdat aici, au menținut țara asta așa cum este: furată, chinuită, dar s-au luptat ca țara asta să fie cum este ea. Să știți că avem o țară foarte frumoasă, oameni frumoși, oameni buni.

România trăieşte încă în credinţă. Este unul din popoarele cele mai frumoase din lume, cele mai ortodoxe. Cei care se plâng şi stau în străinătate şi spui că se pierde ţara, de ce nu stai să lupţi în ţara. Adică vrei, cât vii tu o lună pe an în vacanță, să fii ținut pe tavă-n țară. Dacă vor ca țara asta să rămână cum este, atunci tot mai mulți români trebuie să se întoarcă-n țară”, a declarat părintele.

Trimiteți un comentariu

0 Comentarii