Comentarii

6/recent/ticker-posts

„Ne vom salva doar revenind la românism și realizând reîntregirea neamului românesc”

Salvarea Republicii Moldova poate veni doar prin revenirea la românism și prin reîntregirea națională, spune președintele liberalilor, Mihai Ghimpu. Partidul Liberal a organizat o amplă manifestație de Ziua Drapelului. Liberalii au desfășurat un tricolor de 200 în Piața Marii Adunări Naționale.


„Trebuie să ne unim, să câștigăm și să demonstrăm că suntem europeni sub flamura tricolorului!”, a spus deputatul liberal Anatol Șalaru, aflat la manifestație ne informeaza
infoprut.ro

Corina Fusu a subliniat că astăzi este o zi deosebită, întrucât pentru aceste 3 culori, pentru acest drapel au luptat și s-au jertfit, zeci, sute de mii de basarabeni – „3 culori și-o singură iubire, și-o singură gândire, și-o singură vorbire – românească. Sunt cele mai frumoase culori ale noastre, pentru că ele reprezintă unitatea întregului neam românesc! În aceasta zi a tricolorului, din toata inima ne dorim să ne vedem reîntregiți!”

Tricolorul ca simbol al națiunii românești apare la începutul secolului XIX : astfel, este de remarcat prezența celor trei culori în canafuri și în picturile de pe pânza drapelului răscoalei lui Tudor Vladimirescu, în cadrul căreia li se atribuie pentru prima oară semnificația: Libertate (albastrul cerului), Dreptate (galbenul ogoarelor), Frăție (roșul sângelui).

În 1918, în Transilvania, Banat, Bucovina și Basarabia s-au creat împrejurări favorabile manifestării deschise a năzuinței românilor către unirea cu „Patria Mamă”.

În Basarabia, la 2 decembrie 1917 s-a constituit Republica Democratică Moldovenească, urmând ca pe 24 ianuarie 1918 aceasta să-și proclame independența. Heraldistul Paul Gore redactase în mai 1917 un studiu în limba rusă intitulat „Culorile naționale ale românilor din Basarabia”, care își propunea să demonstreze că basarabenii trebuie să utilizeze în mod firesc tricolorul românesc.




Sursa: infoprut.ro


Trimiteți un comentariu

0 Comentarii