Oameni simpli care au făcut Marea Unire de la 1 Decembrie 1918. Povestea țăranilor Simeon Romoșan și Petre Danciu

Doi români din Vinerea, militari în armata austro-ungară, soldați în Primul Război Mondial și apoi participanți la evenimentele Marii Uniri, și-au spus povestea zilelor când au luptat pentru visul unei întregi naţiuni.

La 1 Decembrie 2023 se împlinesc 105 ani de la Marea Unire din 1918, eveniment istoric ce s-a desfășurat la Alba Iulia, cu peste 100.000 de oameni care s-au bucurat și au sărbătorit. Cei mai mulți au fost români simpli care au reprezentat comunitățile din satele Transilvaniei și din celelalte regiuni istorice care au format România Mare. Unii dintre ei au relatat ceea ce au trăit la marele eveniment din 1 Decembrie 1918, mărturisiri care au rămas în istorie și care reprezintă, în prezent, documente foarte valoroase informeaza adevarul.ro

Astfel de povestiri au transmis doi locuitori din Vinerea, Simeon Romoșan și Petre Danciu. Ambii au fost recrutați în armata austro-ungară, dar nu au fost trimiși să lupte împotriva românilor. Simeon Romoșan a participat activ la Marea Unire de la Alba Iulia, în timp ce Petre Danciu a fost paznic al delegației care a dus actul Unirii de la Alba Iulia, la București. Relatările acestora cuprind și perioada când au fost înrolați în armata austro-ungară.

Amintirile celor doi au fost consemnate în anul 1975 de către profesorul Avram P. Todor, în casa preotului Gornicu din localitatea din județul Alba. Câteva luni mai târziu, dactilografiate, cele două mărturii au fost expediate unui general al Armatei Române cu următoarea adresă:

„Mult Stimate și Iubite Domnule General,

Am plăcerea să vă trimit două note luate de la doi țărani din Vinerea (unul de 87 de ani, celălalt de 88 de ani), conținând amintirile lor din primul război mondial și în legătură cu participarea vinerenilor la Adunarea de la Alba Iulia. Cred că merită să rămână ca mărturie a felului cum au văzut țăranii ardeleni războiul din 1914-1918 și Adunarea de la Alba Iulia. Cu aceleași sentimente de stimă și deosebită prietenie, Avram P. Todor“.

Emigrant în America, în 1907

Simeon Romoșan avea 88 de ani la momentul la care și-a spus povestea profesorului din București. „Am terminat 6 clase primare aici, în Vinerea, cu învățătorul Porfirie Nicoară. După aceea am fost ucenic la tâmplăria Revicki din Orăștie, apoi calfă la Arad vreo opt luni. În anul 1907, împreună cu alții de seama mea, am emigrat în America. Am lucrat la o fabrică de automobile la Cleveland, după aceea în Detroit, până în 1910, când m-am întors acasă. Conștiința de român am avut-o de mic, dar s-a limpezit și s-a întărit mai ales la militărie.

Ca ucenici, ne înțelegeam destul de bine cu cei de diferite naționalități. La Batalionul 12 Pionieri din Alba Iulia, unde am făcut armata, am simțit deosebirea de a fi român. Nu m-a jignit nimeni în chip special, dar oricum mă simțeam străin. Noroc că am avut locotenent pe un român, Traian Smeu, care fusese și în comisia de recrutare, la Orăștie. În 1913 m-am eliberat. În februarie 1914 m-am căsătorit. După câteva luni, în vară, la 1 august, a izbucnit războiul. Am fost mobilizat tot la Batalionul 12 Pionieri la Alba Iulia, de unde am plecat pe front. Norocul meu a fost același locotenent Smeu, care mi-a fost comandant și pe front“, relata Simeon Romoșan.

Acesta povestește în continuare despre luptele grele cu rușii. „Odată, atacați, a trebuit să fugim și în retragere să aruncăm în aer trei poduri. Locotenentul striga cât putea să formeze echipa de intervenție, dar soldații erau frânți de oboseală și adormeau ca sacii. Comandantul știa multă teorie, dar partea practică tot eu o aveam. Mi-am ales soldații pricepuți la explozii și ne-am apucat de treabă. Dar sfredelul cu care lucram s-a rupt și a trebuit să găsesc altă metodă, neprevăzută în regulamentul de luptă, și am reușit să arunc podul în aer. La explozie, mii de rațe sălbatice s-au ridicat speriate în aer, iar pe apă curgeau o mulțime de pești uciși de explozie. Retragerea a ținut până la Schemnitz, în Ungaria de atunci. După ce am trecut de Halici, am fost rănit la umăr. Doctorul care a fost chemat să mă panseze a spus că așa o rană valorează 1.000 de coroane, pe care le-ar plăti bucuros dacă ar primi-o. Căpitanul Smeu ar fi vrut să mă rețină la unitate, că eram omul lui de nădejde, dar doctorul m-a trimis la spital“, susținea românul din Vinerea.

Trimis în Ungaria pentru a nu dezerta în România

Toate aceste episoade din biografia lui Simeon au avut loc până la 14/27 august 1916, dată la care România intră în război împotriva Germaniei și Austro-Ungariei pentru eliberarea Transilvaniei. Acesta povestește că batalionul său, odată cu intrarea armatei române în Transilvania, a fost trimis în Ungaria.

Probabil autoritățile maghiare se temeau că soldații români din armata lor se vor solidariza cu cei din Regat și vor dezerta, cum s-a și întâmplat, de altfel. Retrimis pe front, după însănătoșire, Simeon Romoșan a ajuns la o școală de gradați, iar după terminarea cursurilor, a fost încadrat ca instructor în școală, unde a stat până spre sfârșitul războiului.

Mai multe pe adevarul.ro