Comentarii

6/recent/ticker-posts

„Sunt Anca, am 35 de ani și am supraviețuit unui AVC.” Cum a ajuns accidentul vascular să nu mai fie o boală a vârstnicilor

Anca are 35 de ani și, acum un an, „s-a născut a doua oară” după ce a supraviețuit unui accident vascular cerebral hemoragic. Astăzi, Anca se consideră o norocoasă, după ce a trecut cu bine peste cea mai mare cumpănă din viața ei. 


Și-a dorit să își spună povestea în cadrul unui eveniment organizat de Asociația Pentru Lupta Împotriva Accidentului Vascular Cerebral (ALIA), unde este voluntar, tocmai pentru că vrea ca lumea să înțeleagă că și tinerii pot trece prin asta - „eu sunt dovada vie”, cum spune ea - iar AVC-ul nu mai este demult doar o boală a vârstnicilor informeaza hotnews.ro

„Mă durea capul extraordinar de tare, nu mai puteam să țin ochii deschiși și nu mai eram coerentă”


Într-o zi din vara anului 2022, pe când avea doar 34 de ani, pe Anca a început să o doară capul foarte tare. Chiar dacă mai avusese în trecut migrene, nu mai avusese niciodată asemenea dureri. Mai făcuse în trecut CT-uri și RMN-uri pentru durerile de cap, însă acestea continuau să apară și să dispară.

La finalul acelei zile de vară din 2022, Anca a simțit că nu mai putea să țină ochii deschiși și, practic, nu mai era în stare de nimic. Era singură acasă și a sunat la 112: „Mă durea capul extraordinar de tare, nu puteam să țin ochii deschiși și nu mai eram coerentă.”

Cauza durerii de cap insuportabile a Ancăi era un accident vascular hemoragic. Ea avea să afle acest lucru abia peste câteva zile, când s-a trezit în Secția de Neurologie a Spitalului Universitar, după operație, și nu știa ce se întâmplă cu ea, își mai amintea doar frânturi. Atunci i s-a explicat. „Și tinerii pot avea parte de acest diagnostic”, spune astăzi Anca.


Spune că unul dintre lucrurile care au afectat-o cel mai mult atunci a fost faptul că uita multe lucruri, „uitam de la mână până la gură”, iar comunicarea este și ea esențială în recuperarea unui pacient cu AVC.

Anca a stat internată 21 de zile după AVC, timp în care spitalele i-au devenit casă: „În vara anului trecut, spitalele din Bucuresti mi-au fost casă. Am stat internată 21 de zile. Nu este ușor să stai atâta timp internată, departe de cei dragi.”

„Eu nu mai fusesem niciodată bolnavă până atunci, nu mai fusesem niciodată internată în spital.”

„După toată experiența asta, îmi doresc să se vorbească mai mult despre AVC, despre semnele acestei boli, cum să le recunoști și ce trebuie să faci, despre faptul că și tinerii pot să treacă prin asta. AVC nu mai e de multă vreme doar o boală a vârstnicilor. E important să facem prevenție. Eu, una, vreau să duc mai departe asta‘’, spune acum Anca.

Înainte de AVC, Anca lucra ca music promoter, event planner, și specialist în comunicare și social media. După AVC, a învățat să facă în continuare ceea ce îi place, dar să aibă mai multă grijă de ea și să își asculte corpul.

Se consideră o norocoasă pentru că a făcut recuperare și a rămas fără sechele. După experiența prin care a trecut, a ales să fie voluntar în cadrul Asociației Pentru Lupta Împotriva Accidentului Vascular Cerebral (ALIA).


Medic: „Numărul pacienților cu AVC nu mai ține de vârstă”


Numărul pacienților cu accident vascular cerebral nu mai ține de vârstă - vorbim tot mai mult despre pacienți tineri, care rămân adesea cu sechele - cei care supraviețuiesc - și despre perioade lungi de recuperare, declară prof. dr. Gheorghe Iana, medic primar radiologie și imagistică medicală, cu supraspecializare în neuroimagistică, și președintele Societății de Neuroradiologie și Radiologie Intervențională din România.

Gheorghe Iana este unul dintre puținii medici din România care tratează accidentul vascular ischemic prin trombectomie endovasculară - o tehnică de radiologie intervențională minim invazivă, care scade radical rata de sechelele majore post AVC.




„Practic, accidentul vascular cerebral reprezintă principala cauză de dizabilitate din România, iar numărul pacienților cu accident vascular nu mai ține de vârstă. Vorbim despre oameni tineri, de perioade lungi de recuperare. Lucrurile acestea ne-au determinat să avem o abordare multidisciplinară a accidentului vascular cerebral. Asocierea mai multor specialități în rezolvarea unui caz este esențială”, afirmă dr. Gheorghe Iana.

Dacă recunoaștem semnele unui AVC, putem salva o viață

În fiecare an, peste 60.000 de români suferă un accident vascular cerebral, iar bolile cerebrovasculare reprezintă una dintre principalele cauze de deces şi dizabilitate în România, arată datele Ministerului Sănătății.

La fiecare 6 secunde, în lume, o persoană moare din cauza accidentului vascular cerebral, iar una din 6 persoane, în medie, va suferi un AVC pe parcursul vieții.

Accidentul vascular cerebral este o afecțiune extrem de severă. Mulți dintre pacienți care suferă un AVC mor în primele 30 de zile după accident, iar cei care supraviețuiesc pot rămâne cu sechele neurologice grave (paralizia membrelor, tulburări de vorbire, tulburări de echilibru, tulburări de vedere, etc.).

Accidentul vascular cerebral (AVC) se produce atunci când o zonă din creier nu mai funcționează din cauza unei probleme cu arterele care alimentează creierul cu sânge și substanțe nutritive. Cu alte cuvinte, o arteră care alimentează creierul se poate înfunda cu un cheag de sânge (AVC ischemic) sau se poate sparge și sângele se va acumula în interiorul creierului (AVC hemoragic). În ambele situații, în doar câteva minute, celulele cerebrale încep să moară.

Mai multe pe hotnews.ro


Trimiteți un comentariu

0 Comentarii