De 8 martie, Ziua Internațională a Femeii, Libertatea a mers într-un sat din județul Vâlcea pentru a lua pulsul frământărilor acestei zile. Sătencele din Bărbătești, tinere și bătrâne, căsătorite sau văduve, au vorbit despre viața lor de zi cu zi și au depănat amintiri din vremurile „mai bune” pe care le-au trăit. Despre viitor, mai puțin…
Femeia care stă sub streașina unei magazii, cu sacoșa strânsă plic sub braț și cu ochii după microbuz, a trăit toată viața ei în Bărbătești, Vâlcea. Are 58 de ani, un soț și un fiu care s-a stabilit tot în sat. Pentru 8 Martie, Elena nu are vreun plan sau vreo așteptare anume. „O să stau acasă, cu familia. Cum să petreci? La țară nu prea e ca la oraș. La mine totul e bine, nu pot să zic că nu e bine. Ce să schimb? Sunt normală, așa, fericită cum sunt”.
La 35 de kilometri de Râmnicu Vâlcea, comuna Bărbătești numără 2.800 de locuitori. Orice indicație de orientare ai cere, ți se răspunde: „O iei la deal și apoi la vale”. Sau invers. Sau: „Mergi până la capătul plaiului”. După starea drumurilor în serpentină, după muțenia caselor cu temelie înaltă, îți dai seama că viața aici nu predispune la vacanțe și petreceri, în ciuda peisajului pitoresc.
Pe una dintre fâșiile de asfalt în pantă, Florica, 68 de ani, se duce la un meșter să-i lățească un topor. „Am fost la un vecin, de l-a ascuțit, acuma trebuie lățit”. În punga de pânză, are o sticlă de lapte, „c-așa-i când lucrezi la alții, primești”.
Poartă un hanorac, cu gluga trasă, ca s-o apere de ploaia măruntă. „Am o pensie vai de capul meu, 1.502 lei mi-o făcut-o acuma, c-am ieșit pe caz de boală. Da nu e dreptate. Că era și ăstea impozitate, medicalele. Am lucrat la trustul construcții montaj minier, 13 ani. Și grupa a doua! Ca muncitor necalificat. Am fost și bucătar, ospătar, am cusut fețe de masă, am țesut covoare, la Arta Populară, deci multe. Și profesor maistru aici la Bărbătești, patru ani. În gherghef. Am dat diplome la copii. Am lucrat. Mi-a plăcut munca”.
E văduvă, face totul singură în gospodărie. Cu toporul îmbunătățit, vrea să taie lemne și să cioplească araci. „Din 2016, de când l-am avut pe al meu la pat, sap grădina și de la deal, la hârleț, tot. Asta sunt. Am văzut viața, am muncit și la bine, și la rău. Făceam naveta la Alunu. Nu erau asfalturile, acum 40 de ani. Aveam miniera și mă lua de la poartă, c-aveam pe nașul meu”.
0 Comentarii