CNAIR a actualizat lista lucrărilor care vor fi gata în 2025. În total, aproape 132 de kilometri de drum de mare viteză vor fi trecuți în acest an ca finalizați, potrivit CNAIR. Bilanțul pentru anul 2025 include tronsoane de autostradă și de drum expres, care însumează 131,86 km. Astfel, este vorba despre:
A0 – Sector Nord - Lotul 4 Pantelimon – Glina (4,47 km) Autostrada Ploiești – Buzău (A7) - Lotul 2 Mizil – Pietroasele (28,35 km) - Lotul 3 Pietroasele – Municipiul Buzău (13,9 km) Autostrada Focșani – Bacău (A7) Lotul 1 Focșani - Domnești Târg (35,6 km) - Lotul 2 Domnești Târg - Răcăciuni (38,78 km) DEx6 Brăila – Galați (10,76 km) În cazul A7, așa cum se poate observa, în sfârșit se va putea circula din Capitală până în județul Bacău, „șnur”, pe autostradă. Astfel, DN2, cunoscut și „Drumul Morții”, va putea fi evitat de șoferi.
Cât mai ține „sezonul lucrărilor”
În anotimpul rece, lucrările pe marile șantiere ale României sunt de obicei înghețate, tocmai din cauza condițiilor meteo nefavorabile. Suspendarea lucrărilor pe șantierele autostrăzilor și a drumurilor expres se apropie. Totuși, acolo unde se va putea lucra, constructorii vor continua.
„Lucrările se sistează în funcție de condițiile meteorologice, dar antreprenorii decid ce tipuri de lucrări pot executa în funcție de condițiile atmosferice. De exemplu, în tuneluri se pot efectua anumite lucrări care în exterior nu pot fi făcute”, a explicat purtătorul de cuvânt al CNAIR, Alin Șerbănescu, pentru Ziare.com.
În ultima săptămână, România s-a confruntat cu ploi torențiale, vânt și frig, fenomene semnalate de meteorologi prin alerte de cod roșu, respectiv prin mesaje RO-ALERT.

0 Comentarii