Featured

6/recent/ticker-posts

Nicușor Dan, despre Horațiu Potra: Avem informații cu tot ce s-a întâmplat din seara anulării alegerilor și din zilele următoare, când Potra era în țară. În cel mai scurt timp posibil, le vom face publice

Preşedintele Nicuşor Dan a comentat din nou, vineri, aducerea în ţară a mercenarului Horaţiu Potra, apropiat al fostului candidat la Preşedinţie, Călin Georgescu, şi a precizat că a primit informări cu privire la tot ce s-a întâmplat după anularea alegerilor prezidenţiale din 2024. El spune că toate datele trebuie transmise publicului de către instituţiile statului.



"E bine că lucrul ăsta s-a întâmplat şi s-a întâmplat repede şi am felicitat ieri Ministerul Justiţiei şi Ministerul de Interne. Asta înseamnă că instituţiile funcţionează pe această chestiune", a apreciat preşedinele despre aducerea lui Potra în ţară. Întrebat dacă a primit informări cu privire la colaborarea dintre mercenarul Potra şi fostul candidat la alegerile prezidenţiale Călin Georgescu, preşedintele a afirmat: "Da, evident. Evident că am informări despre tot ce s-a întâmplat din seara anulării alegerilor şi zilele imediate următoare, zilele cât a stat domnul Potra în ţară".

Preşedintele este de părere că tot ce s-a întâmplat în acea perioadă trebuie comunicat de către instituţiile statului, dar coordonat, ca un tot. "Eu cred că e util ca toate lucrurile astea să fie puse împreună, adică să nu iasă instituţii ale statului şi să dea bucăţi de informaţie. Şi în cel mai scurt timp posibil o să aveţi aceste informaţii", a mai declarat preşedintele.

Mercenarul Horaţiu Potra, apropiat al fostului candidat independent la alegerile prezidenţiale Călin Georgescu, a fost adus, joi, în ţară din Dubai de către o escortă a Poliţiei Române.

Preşedintele Nicuşor Dan a transmis că este o operaţiune care confirmă angajamentul ferm al statului român şi anume că ordinea constituţională se apără, iar cei suspectaţi de acţiuni împotriva acesteia ajung în faţa justiţiei.

Potra, fiul şi nepotul său au fost prezentaţi, vineri, magistraţilor de la Curtea de Apel Bucureşti, care urmează să se pronunţe cu privire la mandatele de arestare.

Trimiteți un comentariu

0 Comentarii