"Dansezi cu mine?" îmi întindea mâna un băiat din satul vecin, în timp ce ochii lui timizi străluceau în lumina becurilor de pe tavan. Purtam rochia cu flori mici pe care mi-o cususe mama - din pânză de bumbac, modestă, dar care mă făcea să mă simt ca o prințesă.
Pe marginea sălii, bătrânii ne priveau cu ochii umezi de nostalgie. "Așa dansam și noi," murmura o bunică. Doar cei care au trăit acele vremuri pot înțelege cu adevărat magia unor seri în care nu exista telefoane, ci doar noi, muzica și bucuria simplă de a fi împreună. Dansam sârbe, hore, învărtite - tot ce ne dictau inimile și acordeonul din colț. Mâini în mâini, bătrâni și tineri, toți eram una. Când cineva prindea ștergarele colorate, întreaga sală exploda în bucurie.
Pe mesele de lemn, mamele așezau pachețele cu prăjituri de casă. Cozonac, turte dulci - toate făcute în cuptoarele de acasă. Bărbații își scoteau sticlele cu țuică, dar nimeni nu bea să se îmbete. Se bea pentru veselie, pentru a face seara și mai frumoasă.
Flirtul era subtil, respectuos. Un zâmbet, o privire îndelungată, o invitație la dans. Nu existau cuvinte vulgare, nu existau gesturi necuviincioase. Eram ca o mare familie care se aduna să sărbătorească viața.
Când se dădea semnalul de final, nimeni nu protesta. Drumul înapoi spre casă se făcea pe jos, cântând și râzând sub stele.
Te-ai întrebat vreodată de ce atâta nostalgie după acele timpuri? Pentru că atunci distracția venea din noi înșine, era autentică, venea din suflet, și ne conecta unii cu alții într-un mod pe care tehnologia de azi nu-l poate replica.
Astăzi, copiii noștri merg în cluburi cu muzică atât de tare încât nu-și pot auzi propriile gânduri, dansează singuri în mulțime. Noi dansam împreună, în ritmul inimii, cu respectul și bucuria care vin din tradiție.
Balurile noastre nu aveau efecte speciale sau băuturi scumpe. Aveau ceva mult mai prețios - aveau suflet, aveau comunitate, aveau iubire pentru frumos
.jpg)
0 Comentarii