Featured

6/recent/ticker-posts

Român din Italia, îngropat în datorii după ce un client nu i-a mai plătit lucrările, ajutat de italieni „M-a impresionat faptul că nu a fugit. A încercat să înfrunte totul, să meargă mai departe.”

Vasile are o datorie de 517.665 de euro. O sumă uriașă, rezultată după ce a închis firma sa în 2012, trasă în jos de falimentul unui client important și de creanțe de o valoare semnificativă, niciodată recuperate. Cazul lui Vasile P., românul din Italia cu o datorie uriașă la stat după ce un client de-al său a dat faliment și nu i-a mai plătit lucrările, a impresionat foarte mulți cititori, după ce publicația Il Resto del Carlino i-a publicat povestea.



„M-a impresionat faptul că nu a fugit. A încercat să înfrunte totul, să meargă mai departe.” Așa explică Carlo, 60 de ani, funcționar public din Ascoli Piceno, de ce a decis, în Ajunul Crăciunului, să scrie redacției „Carlino” din Ancona pentru a întreba concret cum îl poate ajuta pe Vasile. Gestul lui Carlo nu a fost unul izolat. Povestea lui Vasile a declanșat un adevărat efect de domino: în redacție au început să ajungă mai multe e-mailuri, telefoane și cereri de informații din partea cititorilor impresionați de situația familiei.

Vasile, în vârstă de 44 de ani, este un român rezident la Ancona, căsătorit și tată al unei fetițe, apăsat de o datorie de 517.665 de euro.
O sumă uriașă, rezultată după ce a închis firma sa în 2012, trasă în jos de falimentul unui client important și de creanțe „de o valoare semnificativă”, niciodată recuperate.
Creanțele sunt sume de bani pe care Vasile trebuia să le încaseze (bani datorați lui de clienți/parteneri), dar pe care nu a reușit să le mai recupereze.

El a prestat lucrări/a livrat servicii ori bunuri, a emis facturi, iar o parte dintre acele facturi au rămas neplătite (mai ales după falimentul unui client important).

De atunci, ani de frământări, alergături fără rezultat, încercări de a se menține la suprafață, în timp ce datoria creștea ca o umbră nesfârșită. Până când a ajuns să aibă doar 7 euro și 86 de cenți în propriul cont curent.


Pentru Carlo, nu doar dificultatea financiară a fost șocantă, ci mai ales atitudinea lui Vasile. „Sunt impresionat, aș vrea să-i dau o mână de ajutor”, a transmis el, explicând că l-a marcat faptul că Vasile a încercat să gestioneze situația, nu să se ascundă de ea Între cei care au reacționat se numără și Stefano Gamberini, plecat din Valsamoggia (provincia Bologna), care a venit personal, lunea trecută, la redacția „Carlino” din Ancona pentru a înmâna un ajutor financiar familiei de români, în prezența profesioniștilor care au urmat procedura. De acolo, interesul public a crescut: apeluri, e-mailuri, solicitări de detalii.

„Eu și soția mea, de cel puțin cincisprezece ani, nu ne facem cadouri de Crăciun… Dacă cineva are nevoie, mi se pare mai inteligent să ajuți”, a transmis Stefano Gamberini.
El a adăugat că și colegi din compania în care lucrează soția sa au contribuit.
La final, Vasile i-a oferit un dar simbolic: o carte realizată de un artist român, cu imaginea lui Iisus desenată pe muchia paginilor. „Este făcută cu mâinile lui”, a spus Vasile, potrivit textului, într-un gest de mulțumire pentru sprijinul primit.

Trimiteți un comentariu

0 Comentarii