Anul 2026 se anunță a fi unul al recordurilor în privința inaugurărilor de autostrăzi. Autostrăzile Capitalei, Vestului și Moldovei vor fi completate, iar estimările specialiștilor arată că în 2026 ar putea fi deschiși mai mulți kilometri decât în 2024 și 2025 la un loc.
Până la sfârșitul anului 2025, rețeaua rutieră din România va depăși 1.400 de kilometri de șosele de mare viteză, odată cu inaugurările estimate în decembrie ale segmentului Focșani - Domnești Târg (36 de kilometri) din Autostrada Moldovei și ale DEx6 Brăila - Galați (12 kilometri). În ciuda previziunilor optimiste lansate de oficiali ai statului la începutul acestui an, în primele 11 luni din 2025 au fost deschiși traficului rutier mai puțin de 100 de kilometri de șosele rapide, adică jumătate din cei 200 de kilometri dați în folosință în 2024.
Aproape 900 de kilometri de autostrăzi și drumuri expres se află în diverse stadii de execuție, iar o treime dintre aceștia ar putea fi dați în folosință în 2026. Cei peste 300 de kilometri de autostradă aflați în șantier, cu termene de finalizare pe parcursul anului viitor, ar reprezenta un record al kilometrilor de autostradă deschiși într-un singur an în România.
Autostrada Vestului, finalizată în 2026
Unul dintre cele mai așteptate segmente a cărui finalizare este estimată în 2026 este secțiunea Margina - Holdea, din vestul României, numită și „autostrada cu tuneluri”, datorită celor peste doi kilometri de tuneluri construite pe ea, completați de viaducte spectaculoase. Circa 4,5 kilometri din cei 9 kilometri de autostradă rămași nefinalizați reprezintă viaductele și tunelurile care străbat dealurile de la limita județelor Timiș și Hunedoara.
„Accesul în șantierul de pe secțiunea A1 Margina - Holdea este mai dificil din cauza vremii, dar cu toate acestea echipele UMB GRUP și Euro-Asfalt lucrează în continuare pe 11 fronturi active. În subteran, excavațiile continuă, fiind acordată o atenție stratificației terenului. Chiar și în condiții de ploaie și teren saturat de apă, lucrările la tuneluri continuă fără pauză, conform graficului tehnic”, informa, recent, Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara.

0 Comentarii