Featured

6/recent/ticker-posts

Video Nicușor Dan, declarații la bordul avionului Spartan cu care a mers la Paris: „Nu e momentul pentru revoluții în România”

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, marți, că lumea se află într-un context dificil și avertizează că „nu e momentul pentru revoluții și destabilizare în România”. Șeful statului a făcut aceste declarații la bordul avionului militar Spartan cu care a călătorit la Paris, pentru reuniunea Coaliției de Voință.



Nicușor Dan participă azi la reuniunea şefilor de stat şi de guvern ai Coaliției de Voință, de la Paris. Întrebat de jurnaliști ce își dorește pentru România în acest an, el a subliniat că nu e momentul pentru schimbări care pot destabiliza țara.

„O schimbare graduală, subliniez, în România”, răspunde el la această întrebare.


„Suntem într-un context internațional dificil și nu e momentul pentru revoluții și destabilizare în România”, a avertizat Nicușor Dan.


Declarațiile au fost făcute în contextul în care, în Franța, are loc una dintre cele mai importante întâlniri din acest an privind soarta Ucrainei.

Coaliția de Voință, formată din 31 de țări aliate Kievului, se reunește la Palatul Elysee, unde participă inclusiv Volodimir Zelenski. Vor fi prezenți și Jared Kushner și Steve Witkoff care vor reprezenta Statele Unite.

Discuțiile se vor axa pe garanțiile de securitate cerute de Ucraina, dar și reconstrucția țării.



Problema desfășurării de trupe în Ucraina

Franța, Regatul Unit și Turcia vor apăra, în cadrul summitului, propunerea de desfășurare a unei forțe de menținere a păcii în Ucraina, cu un posibil sprijin logistic și de informații din partea Statelor Unite, potrivit Radio Free Europe-Radio Liberty.

Forța în cauză ar putea număra între 15.000 și 20.000 de soldați, sau chiar până la 30.000. Franța și Regatul Unit ar furniza cea mai mare parte a trupelor, în timp ce Turcia ar fi responsabilă de securitatea maritimă în Marea Neagră. Forțele ar fi dislocate în principal în vestul Ucrainei, scrie Le Monde.

Aliații Ucrainei sunt gata să adopte un sistem de garanții obligatorii din punct de vedere politic și juridic în cazul unui viitor atac armat al Rusiei, potrivit unui proiect de declarație al Coaliției de Voință consultat de agenția Reuters.

„Aceste angajamente ar putea include utilizarea capacităților militare, sprijinul în materie de informații și logistică, adoptarea de sancțiuni suplimentare”, se arată în proiect.



Garanții de securitate

Garanţiile de securitate pentru Ucraina vor include „angajamente obligatorii” de a sprijini ţara „în cazul unui viitor atac armat din partea Rusiei în scopul restabilirii păcii”, se arată marţi într-un proiect de declaraţie al „Coaliţiei de Voinţă” a aliaţilor Kievului, informează Reuters.

„Aceste angajamente pot include utilizarea capacităţilor militare, a serviciilor de informaţii şi a sprijinului logistic, iniţiative diplomatice, adoptarea de sancţiuni suplimentare”, se arată în proiect, consultat de Reuters, care încă trebuie aprobat la summitul liderilor coaliţiei de la Paris, care va avea loc mai târziu în cursul zilei.

Trimiteți un comentariu

0 Comentarii