Șah mat în infrastructură : Când alții pun lacătul pe industrie, „Regele Asfaltului” cumpără cheia și repornește motoarele ! Cea mai recentă mutare de pe tabla de șah a infrastructurii este preluarea activelor ArcelorMittal Hunedoara, un gigant industrial care părea condamnat la tăcere. Mișcarea strategică din infrastructura românească recentă poartă semnătura lui Dorinel Umbrărescu și schimbă complet regulile jocului pe șantiere.

Grupul UMB a făcut pasul decisiv de la simplu constructor la producător industrial integrat, eliminând una dintre cele mai mari vulnerabilități din domeniu: dependența de importuri. Grupul UMB continuă seria achizițiilor spectaculoase și a preluat activele combinatului ArcelorMittal Hunedoara, într-o tranzacție evaluată la 12,5 milioane de euro. Această mișcare vine la scurt timp după ce omul de afaceri a cumpărat și combinatul de la Oțelu Roșu, consolidându-și astfel independența în piața materialelor de construcții.

Decizia este una extrem de calculată. Având în derulare sute de kilometri de autostradă, în special pe „Autostrada Moldovei” A7, Umbrărescu a ales să își producă singur materiile prime esențiale. În loc să depindă de importuri sau de fluctuațiile prețurilor la oțel-beton, constructorul român a decis să integreze vertical afacerea, controlând totul, de la producție la șantier. Este un moment interesant pentru industria românească. ArcelorMittal Hunedoara, care își oprise activitatea de producție din cauza costurilor ridicate la energie, primește o nouă șansă sub umbrela celui mai activ constructor de infrastructură din țară. Practic, banii pentru infrastructură rămân în circuitul intern, revitalizând active industriale care păreau condamnate la închidere.

Această strategie de „autosusținere” este rară în peisajul de business autohton, dar ar putea deveni un model de urmat pentru eficiență și rapiditate în execuție.Prin preluarea combinatului de la Oțelu Roșu, "Regele Asfaltului" devine oficial și un jucător major pe piața oțelului.

Această mutare nu este doar o achiziție, ci o garanție pentru ritmul lucrărilor. În timp ce multe proiecte de infrastructură se blochează din cauza lipsei de materiale sau a prețurilor fluctuante de pe piețele externe, Umbrărescu și-a securizat propria sursă de producție.

Vorbim aici despre o nevoie uriașă de armături metalice și parapeți de protecție pentru sutele de kilometri de autostradă, inclusiv pentru Autostrada Moldovei (A7), proiectul de suflet al constructorului român.

Este o lecție de business impresionantă. Într-o piață unde scuza obișnuită pentru întârzieri este "criza de materiale", UMB a ales să cumpere fabrica cu totul pentru a menține motoarele turate la capacitate maximă. Această independență logistică înseamnă termene respectate și o viteză de execuție pe care puțini o pot egala în Europa.

De ce este acest moment unul istoric pentru România?

1. **Independență Logistică Totală:** Până acum, șantierele de autostradă depindeau masiv de importuri de oțel-beton (adesea din Turcia, Bulgaria sau chiar Ucraina). Odată cu această achiziție, UMB elimină timpii morți și riscurile de aprovizionare. Practic, autostrăzile Moldovei (A7) și nu numai se vor ridica pe schelet de oțel produs acasă.

2. **Renașterea Industriei Grele:** Tranzacția, evaluată la aproximativ 12,5 milioane de euro, vine la scurt timp după ce UMB a preluat și Combinatul de la Oțelu Roșu. Umbrărescu nu doar că salvează platforme industriale istorice, dar le integrează într-un ecosistem viu: construiește drumuri cu propriul oțel, transportat cu propria flotă, folosind propriii angajați.

3. **Viziune pe Termen Lung:** ArcelorMittal Hunedoara oprise producția din cauza costurilor uriașe la energie și a pieței dificile. Totuși, în mâinile unui constructor care are nevoie de mii de tone de armătură anual, combinatul redevine rentabil pentru că are clientul asigurat din start: chiar firma mamă.

Este un exemplu rar de „integrare verticală” în economia românească – un model de business care transformă un constructor local într-o forță industrială capabilă să susțină ritmul accelerat al șantierelor, fără scuze și fără întârzieri cauzate de furnizori externi.

Într-o perioadă în care ne-am obișnuit să vedem giganți industriali devenind fier vechi, această strategie ne arată că există viitor pentru siderurgia românească, atâta timp cât are o utilitate practică și imediată.

România are nevoie de fapte, iar transformarea ruinelor industriale în motoare pentru infrastructura modernă este exact tipul de veste pe care o așteptam.