Mitul „datoriei zero” este, în realitate, cea mai mare tragedie economică a României moderne ⤵️ Ceaușescu nu a făcut vreo minune financiară; s-a împrumutat masiv în anii ’70 pentru a construi mastodonți industriali energofagi și demodați tehnologic. 👉 Când acele combinate au început să producă ...

Când acele combinate au început să producă pe stoc lucruri pe care nu le mai cumpăra nimeni pe plan internațional, a decis să plătească datoria… prin înfometarea populației. „Zero datorii” a însemnat Zero demnitate pentru un popor întreg. Datoria nu a fost ștearsă printr-o economie performantă, ci prin sacrificarea unei întregi generații.

Industria ceaușistă era ținută în viață artificial, consumând resurse uriașe care se resfrângeau tot asupra oamenilor de rând.


Dictatorul comunist a îndatorat țara pentru a construi niște uzine ineficiente, care făceau produse imposibil de vândut în Occident. Marfa era pur și simplu refuzată pe adevăratele piețe internaționale.


Chiar și atunci când un produs reușea să fie vândut, costul real de producție era adesea mai mare decât prețul de vânzare.


Combinatele siderurgice (precum cel de la Galați sau Călărași) și industria petrochimică erau „energofage” (consumau cantități uriașe de energie electrică, cărbune și gaze)

Pentru că tehnologia era veche și ineficientă energetic, statul subvenționa masiv producția. Practic, România consuma enorm de multă energie ca să facă un produs pe care apoi era nevoită să-l vândă mai ieftin la export.

Pentru că Occidentul refuza marfa slab calitativă, Ceaușescu a încercat să vândă tehnologie (tractoare, utilaje etc) țărilor în curs de dezvoltare din Africa și Orientul Mijlociu.
Problema a fost că multe dintre aceste țări nu aveau bani să plătească. S-a ajuns astfel la un sistem de barter (schimb de mărfuri):


România le dădea utilaje și tractoare, iar în schimb primea bumbac și banane, dar și datorii pe caiet pe care țările respective nu le-au mai plătit niciodată (bani pe care statul român încearcă să îi recupereze chiar și azi).


Când și-a dat seama de falimentul sistemului, regimul ceaușist a stins datoria luând mâncarea de la gura românilor. Acel „lapte și miere” despre care vorbesc nostalgicii Epocii de Aur însemna, de fapt, statul la cozi cu noaptea-n cap pentru o sticlă de lapte îndoit cu apă și un pachet de unt raționalizat


Nu confundați tinerețea voastră de atunci cu calitatea vieții. România de azi, cu toate defectele ei, exportă mai mult, produce mai mult și trăiește incomparabil mai bine decât o făcea în întunericul anilor ’80.