Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, anunță că bugetul ministerului pe 2026 a trecut de comisiile tehnice din Parlament și vine cu o creștere de aproximativ 12% față de anul trecut. Potrivit acesteia, majorarea este legată în principal de proiectele aflate în derulare prin PNRR și de lucrările care ar urma să fie finalizate până în luna august.
Buzoianu spune că miza principală a bugetului din acest an este investiția, nu funcționarea aparatului administrativ. Ministrul a explicat că aproximativ 84% din creditele bugetare sunt direcționate către investiții sau proiecte asimilate investițiilor, în timp ce mai puțin de 10% merg către cheltuieli de funcționare, salarii, bunuri și servicii.
Pentru anul 2026, Ministerul Mediului are prevăzute 4,66 miliarde de lei credite de angajament și 5,95 miliarde de lei credite bugetare. Din total, 83,73% din creditele bugetare și 79,24% din creditele de angajament sunt alocate proiectelor finanțate prin PNRR, fondurilor externe nerambursabile și investițiilor.
Ministrul a enumerat și câteva dintre zonele în care vor merge banii: sute de centre de aport voluntar, proiecte de apă și canal, fabrici de reciclare, eco-insule și alte lucrări de infrastructură critică pentru colectarea și reciclarea deșeurilor. Separat, 250 de milioane de lei sunt prevăzute pentru baraje, diguri și alte lucrări de protecție.
Pe capitole mari, 1,3 miliarde de lei merg către infrastructura de apă, prevenirea inundațiilor și gestionarea resurselor de apă, 274 de milioane de lei către dezvoltarea durabilă a silviculturii, iar 659 de milioane de lei către protecția mediului, inclusiv modernizarea rețelei de monitorizare a calității aerului și proiecte europene.
Diana Buzoianu: „Am susținut azi în comisiile de mediu de la Camera Deputaților și Senatului bugetul Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor.
Câteva cifre? Aproximativ 84% din buget va fi folosit pe investiții și proiecte similare investițiilor. Așadar, proiecte pentru generațiile viitoare.
Sub 10% sunt cheltuieli de funcționare și cheltuieli de personal.
Vor fi finanțate sute de proiecte pentru centre de colectare cu aport voluntar, insule ecologice digitalizate, fabrici de reciclare etc. De asemenea, vor continua investiții importante pentru infrastructura de apă. 250 de milioane de lei vor fi prevăzuți pe aceste proiecte – de 5 ori mai mulți bani decât ce a fost executat anul trecut”

0 Comentarii