Campionul tenisului rămâne în atenția presei din Franța, care scrie în fiecare an despre farsele românului. Iar bunul prieten al lui „Nasty”, iranianul Mansour Bahrami, l-a elogiat pe acesta. Și la ediția din acest an a turneului de la Roland Garros ziariștii și-au amintit de Ilie Năstase. Și nici nu aveau cum să n-o facă, acesta fiind unul dintre jucătorii de tenis care au scris istorie pe zgura pariziană. În primul rând, românul a excelat prin evoluțiile sale,
Și în acest an cotidianul sportiv din Hexagon, unul dintre cele mai influente din lume, a pomenit de Năstase în paginile sale. Mai precis, într-un supliment al său, „Paroles d’Ex” („Cuvintele foștilor”), în care a adunat amintiri ale foștilor mari campioni ai sportului mondial. Iar după ce citești cele 40 pagini ai senzația că i s-a făcut (și) o dedicație românului. Fiindcă mulți dintre cei intervievați au vorbit despre el.
Bahrami: „Năstase umplea arenele”
Bun prieten cu românul, Mansour Bahrami (70 de ani) a fost cel care l-a pomenit cel mai mult. „Cine e cel mai amuzant jucător?”, l-a întrebat reportera Sophie Dorgan. Iar cel care a disputat finala de dublu de la Roland Garros în 1989 a spus: „Năstase și Yannick (Noah). La Basel, Yannick a intrat pe teren cu o mustață de 20 de centimetri lungime pe fiecare parte, iar mie îmi dăduse o perucă Rasta Afro. Are o față de clovn și un aspect care place oamenilor. Arbitrul nu știa ce să facă, săracul. De fapt, după meciul acela, s-a și retras”.
Atunci când a venit momentul să spună cine era „cel mai nebun”, Bahrami a răspuns fără nicio ezitare: „Năstase. Nu există nimeni mai nebun. Când era numărul 1 mondial, era insuportabil. Oamenii veneau să-l vadă doar ca să-l fluiere. L-am văzut cum le arăta degetul arbitrului, adversarului său, tuturor. Dar era un artist. Nimeni nu voia să-l vadă pe Brad Gilbert, dar Năstase umplea arenele pentru că era un nebun simpatic”. Cât despre „cel mai mare petrecăreț” din circuitul ATP, aici iranianul a rostit mai multe nume: „Yannick, Năstase, Leconte. Petreceam până la 9 dimineața. Apoi, ne luam lucrurile și ne îndreptam spre teren să jucăm meciul. Henri și cu mine, la Tokyo, am ajuns beți pe teren. Arena era plină cu 12.000 sau 13.000 de oameni”.Cum Revoluția Islamică din 1978-1979 a făcut ca și tenisul să fie socotit, în Iran, drept „o activitate occidentală decadentă”, Bahrami a fost nevoit să renunțe la sport timp de trei ani. A ajuns în Franța, iar acolo l-a întâlnit pe Năstase: „De la douăzeci la treizeci de ani, nu am jucat în circuitul profesionist. Am jucat doar în Franța. Am câștigat Turneul Marlboro și mi-am cumpărat propriul apartament. Nu mai eram fără adăpost. Când am ajuns, stăteam pe stradă. Într-o seară, i-am văzut pe Vilas și Năstase la Roland Garros. Nu aveam nimic de mâncare și nu știam unde să dorm. Năstase mi-a spus: <<Mansour, e incredibil! Credeam că ești mort. Ești aici. Mă bucur să te văd. Dacă ai nevoie de ajutor, cunosc niște oameni.>> I-am spus că totul e bine. I-am mulțumit. Atunci, mi-a încălzit inima că s-a oferit să mă ajute. Aș fi putut să-i spun că nu știu unde dorm și m-ar fi găzduit o săptămână sau două, dar nu asta căutam. A trebuit să mă descurc singur. Prietenia noastră a început atunci”.
În același supliment, Jean Francois Caujolle (73 de ani) i-a declarat ziaristei Charlotte Baillon că jucătorul cel mai amuzant pe care l-a întâlnit a fost Ilie Năstase: „Era și cel mai nebun. Era un comediant, un showman. Voiam să-l evit. Mi-era teamă că mă va face de râs. În felul lui, uneori încerca să-și ironizeze adversarul pentru că nu-l plăcea. Era și un artist, un geniu, un tip extraordinar. Dacă ar fi fost mai puțin nebun, cu siguranță ar fi câștigat mai multe turnee de Grand Slam. A fost un jucător legendar”.
O părere foarte bună despre campionul român a emis și François Jauffret (84 de ani). Chestionat de Bruno Garay în legătură cu cei mai puternici adversari pe care i-a avut, fostul număr 20 mondial a răspuns: „Am jucat împotriva tuturor marilor jucători din epoca mea: Jimmy Connors, Arthur Ashe, Stan Smith, Ilie Năstase, Manuel Orantes. Îmi este greu să spun care dintre el a fost cel mai puternic. Aveau stiluri diferite. Smith era axat pe disciplină. Ashe avea clasă, Năstase, creativitate. Dar niciunul dintre ei nu a dominat în mod categoric precum Nadal, Federer sau Djokovic”. Apoi francezul a spus că a jucat de unsprezece ori împotriva lui Ilie Năstase, fiind învins de opt ori în turnee, dar câștigând de fiecare dată în Cupa Davis.
O părere similară a exprimat și argentinianul Jose Luis Clerc (67 de ani), numărul 4 mondial în 1981: „Cel mai nebun jucător cu care m-am confruntat vreodată? E simplu: Ilie Năstase! Marele meu prieten, cel cu care am jucat multe meciuri de dublu. Cu Ilie, sunt atâtea povești. Unele le putem spune, pe altele încă nu, chiar și după atâția ani! Îl iubesc pe tipul ăsta. A fost un fenomen. M-a învățat atât de multe, mai ales aici, la Roland-Garros. Oamenii ne implorau să jucăm dublu. Într-un an (în 1981), tocmai câștigasem la Roma și eram aici, în semifinale la simplu, dar și la dublu cu Ilie! Pe atunci, nu era mult spațiu în spatele terenurilor, iar el uneori se ducea să ia mingile ajunse în al treilea rând de spectatori pe arena Philippe-Chatrier. Oamenii erau în delir!”.
I-a aruncat rachetele în WC!
Ediția din acest an a Roland Garros a fost bogată în surprize. Iar cea mai mare a furnizat-o poloneza Maja Chwalinska. Aflată pe locul 114 înaintea debutului turneului parizian, ea a trecut de calificări și a disputat finala cu Mirra Andreeva (19 ani, cap de serie nr. 8). O finală pierdută clar: 3-6, 2-6. N-a fost, însă, pentru prima dată când cineva cu o clasare atât de slabă a atina fazele finale acolo. În 1983, de pildă, Christophe Roger-Vasselin (26 de ani, locul 130 ATP) a reușit să ajungă în semifinale la Roland Garros după ce l-a învins pe numărul 1 mondial de atunci, Jimmy Connors. Francezul i-a povestit jurnalistului Bruno Garay de la cotidianul „L’Equipe” despre acel meci, dar și despre confruntările cu alte staruri ale acelor vremuri, precum Björn Borg sau John McEnroe.
Întrebat care a fost jucătorul de tenis care l-a dezamăgit cel mai tare, Roger-Vasselin a răspuns: „Voi spune doar că Ilie Năstase mi-a făcut o festă cam neamuzantă. În 1981, am jucat împotriva lui la Cincinnati. Simțind că va pierde, a făcut publicul să râdă de mine. Mi-a parodiat reverul, care era mai puțin ortodox. După ce am câștigat meciul, m-am întors la vestiar, mi-am pus rachetele în dulap și am plecat la hotel. Când m-am întors pe arenă, a doua zi, am constatat că dulapul meu era larg deschis, iar rachetele dispăruseră. Enervat, Năstase l-a mituit pe îngrijitorul de la vestiar, care i-a deschis dulapul. Și mi-a aruncat rachetele în WC”.
Cu 12 titluri de Grand Slam în palmares (unul la simplu, șapte la dublu și cinci la dublu mixt), Françoise Dürr (83 de ani) și-a amintit și ea de Ilie Năstase. După ce a spus că cea mai amuzantă jucătoare de tenis din circuit a fost Rosie Casals, cea alături de care românul a cucerit titlul la Wimbledon, în 1970 și 1972, franțuzoaica a continuat: „A avut un joc fantastic și dădea lovituri extraordinare. Putea să facă și năzbâtii. La masculin, cel mai amuzant a fost Ilie Năstase. Am jucat o dată sau de două ori împotriva lui la dublu mixt, cu Jean-Claude Barclay. În timpul unui meci, la o schimbare de teren, Năstase și-a pus mustăți false. Era greu să te concentrezi împotriva unui adversar cu mustață (râde). Era un adevărat clovn”.
Năstase a fost primul jucător care s-a îmbrăcat într-un tricou colorat, iar manșeta lui era în culorile României și semăna puțin cu bentița pe care o purtam pe cap în culorile reggae
Yannick Noah, campion al tenisului francez
Pisica neagră și borcanul cu dulceață
Numărul farselor făcute de Ilie Năstase pe terenurile de tenis este extrem de mare. Iar unele dintre acestea se regăsesc într-o carte scrisă de acesta. În 1977, de pildă, în timpul turneului de la Roland Garros, românul a jucat dublu cu Bob Hewitt. Cei doi i-au înfruntat pe italienii Adriano Panatta și Paolo Bertolucci, mari favoriți și cunoscuți ca fiind superstițioși. Pentru a-i destabiliza pe adversari, Ilie a pus un administrator al terenurilor să-i găsească o pisică. Acesta i-a adus una vărgată. „Nu, vreau una neagră!”, i-a cerut Năstase. Și cererea i-a fost îndeplinită. Ilie a pătruns cu pisica pe arena centrală. Iar atunci când italienii au ajuns în dreptul lui i-a dat drumul pe zgură. Mulțimea a izbucnit în râs. Italienii au protestat vehement. Iar Năstase și Hewitt au câștigat cu 6-0, 6-1!
La un alt meci, românul a adus pe teren tot felul de obiecte care n-aveau legătură cu tenisul: un borcan cu dulceață, un mileu, tabloul înrămat al mamei sale șamd. Obiecte pe care le-a înșirat lângă scaunul pe care-l ocupa în pauzele dintre ghemuri. Iar atunci când Federația Internațională de Tenis i-a obligat pe jucători să poarte echipament identic la dublu, Năstase a apărut pe teren într-un tricou măsliniu și vopsit cu o cremă neagră pe față. De ce? Fiindcă făcea dublu cu Arthur Ashe, campionul de culoare al tenisului. Firește că toate aceste farse s-au lăsat cu amenzi usturătoare, dar publicul s-a amuzat mereu de ele.
0 Comentarii