Featured

6/recent/ticker-posts

„Nu mai pot” – confesiunea unei profesoare ce părăsește învățământul


Sunt profesoară titulară pe post. Cu toate acestea, din anul școlar viitor nu voi mai preda. M-am înscris deja la cursuri de specializare într-un alt domeniu și mă pregătesc să închid un capitol important din viața mea profesională.




Nu iau această decizie din impuls și nici din comoditate. Dimpotrivă. Plec dintr-o profesie pe care am ales-o cu convingere și pe care am practicat-o cu responsabilitate mai bine de două decenii. În ultima perioadă se vorbește tot mai mult despre lipsa profesorilor, despre posturi neocupate și despre dificultatea de a găsi cadre didactice pentru anumite discipline. Se caută explicații, se caută vinovați și mai ales soluții.

Eu pot vorbi doar despre motivele mele. Sunt trei. Și cred că ele explică de ce tot mai mulți profesori buni aleg să plece.

1. Profesorii au ajuns să fie tratați ca o problemă, nu ca o resursă.

În ultimii ani, sentimentul dominant nu a fost cel de respect, ci de desconsiderare. Ni s-au promis lucruri care nu s-au materializat sau au fost aplicate incoerent. Regulile s-au schimbat din mers. Deciziile importante au fost luate fără consultarea celor care lucrează efectiv în școli. Birocrația a crescut continuu, iar timpul destinat elevilor a fost înghițit de hârtii, rapoarte, platforme și proceduri.

Mai grav este că profesorii sunt chemați să răspundă pentru toate problemele educației, dar au foarte puțină putere reală de a schimba ceva.

Când un sistem își consumă oamenii cu sarcini administrative inutile, cu decizii contradictorii și cu lipsa unei direcții clare, apare inevitabil întrebarea: de ce să mai rămâi?

Nu salariul este singura problemă. Problema cea mai gravă este sentimentul că munca ta nu mai este respectată și că experiența ta nu mai contează.

2. Siguranța din școli s-a deteriorat alarmant.

Acesta este motivul despre care se vorbește cel mai puțin și care mă îngrijorează cel mai mult. În ultimul an școlar am asistat la situații pe care nu mi le-aș fi imaginat la începutul carierei. Elevi care au venit la școală cu obiecte periculoase. Elevi care au folosit spray-uri în clasă. Elevi care simulau că trag cu arme de jucărie spre profesori. Colege insultate de copii și, uneori, chiar de părinți.

Nu sunt cazuri izolate și nici excepții spectaculoase. Sunt semne ale unei degradări vizibile a climatului școlar.

Mulți profesori intră astăzi în clasă cu un nivel de tensiune pe care nu îl recunosc public. Nu pentru că le este teamă de predare, ci pentru că nu mai au certitudinea că mediul în care lucrează este unul sigur și predictibil.


O școală nu poate funcționa fără respect și fără reguli clare. Iar atunci când acestea dispar, pierd toți: profesori, elevi și părinți.

3. Prețul plătit pentru tot stresul resimțit și toate problemele este sănătatea.

Acesta este motivul decisiv pentru mine.

Ani la rând am ignorat semnalele. Oboseala. Insomniile. Starea permanentă de alertă, nervozitatea, dificultatea de a mă deconecta upă program. (Și cum să faci asta când ai de răspuns la mesaje până eara târziu, de corectat, de pregătit hârtii?!)

Am ajuns să constat că școala nu mai rămânea la școală. O luam cu mine acasă, în familie. În nopțile fără somn, în weekenduri. Am început să mă enervez din lucruri mărunte, să fiu mereu tensionată, să simt că nu mă mai recunosc. Nicio profesie nu merită să îți consume sănătatea fizică și echilibrul psihic până în punctul în care nu te mai poți bucura de viața ta.


Am făcut un set de analize și am realizat că, dacă rămân, risc să pierd mult mai mult decât un loc de muncă.

De aceea plec.

Nu din lipsă de vocație sau pentru că nu iubesc materia pe care o predau sau pentru că nu îmi plac copiii. Îi ador!

Plec pentru că am înțeles că un profesor nu poate salva singur un sistem care refuză să își rezolve problemele fundamentale. Eu cu cât am încercat să fac lucrurile mai bine, să mă dedic mai mult, m-am autodistrus fizic și psihic.

Dacă tot mai mulți profesori experimentați ajung să ia aceeași decizie ca mine, poate că întrebarea nu ar trebui să fie de ce pleacă ei. Ci de ce nu mai reușește sistemul să îi păstreze. Dar pe mine mă frământă altă dilemă: oare sistemul își mai dorește asta..?! Nu sunt convinsă...


Semnat,
Prof. C.L.

Trimiteți un comentariu

0 Comentarii