Constănțeanul Gheorghe „Gianni” Crețu, tehnicianul Sloveniei, cel mai bun antrenor de volei masculin din Europa anul trecut, a acordat un interviu sincer pentru Libertatea, în stațiunea Sfinții Konstantin și Elena, 10 kilometri nord de Varna, în timpul EuroVolley 2023. În interviu, Crețu vorbește despre reușitele sale, dar și despre lipsurile majore ale sportului românesc și societății românești.
Sâmbătă, la câteva zile după discuția cu ziarul, Crețu a câștigat medalia de bronz la Europene.
În vârstă de 55 de ani, Gheorghe Crețu are un CV bogat, cu experiențe la echipe de club din Polonia, Italia, Qatar, Rusia, Belgia ori Austria. De asemenea, a fost selecționerul României (2007-2008) și al Estoniei (2014-2019), cu această reprezentativă calificându-se la trei turnee finale ale Campionatului European și câștigând, în două rânduri, Golden League. De asemenea, cu Slovenia a terminat pe 4 la Mondiale în 2022.
A cucerit Liga Campionilor la volei masculin anul trecut cu formaţia poloneză ZAKSA. A fost și campion, a luat și Cupa Poloniei.
Toate aceste rezultate i-au adus antrenorului român titlul de „Antrenorul anului 2022 în voleiul european”, oferit de Confederația Europeană de Volei, la Gala CEV.
Creţu a început voleiul la Constanţa, când avea 12 ani, apoi a evoluat, pe postul de centru la Dinamo (1985-1993), SV Lohhof (Germania, 1993-1994), Sokol Viena (1994-1995 şi 1999-2000) şi Donaukraft Viena (1995-1997). O accidentare suferită în anul 1997 l-a silit să abandoneze cariera de jucător.
Libertatea: Prima întrebarea vine firesc: cum poate Slovenia, o țară cu doar 2 milioane de suflete, să performeze în baschet, handbal, volei și așa mai departe? Despre ce e vorba?
Gianni Crețu: Există ceva care la noi în țară a fost distrus din temelii: școlile sportive! Eu acolo am fost crescut! De ani întregi, la noi, sportul organizat la nivel de performanță pentru copii și juniori nu mai există. Există un sport de masă, într-adevăr, unde părinții își trimit copiii la diferite academii sau cluburi private, dar este mai mult un babysitting.
Sportul, ca „babysitting”
– Explicați, vă rog!
– Părinții sunt ocupați cu serviciul, deci e o chestie bună pentru ei ca-i știu pe cei mici în siguranță. În plus, adulții nu cred cu toată convingerea că ai lor copii pot ajunge și face ceva cu sportul. În Slovenia, în schimb, există o cultură deosebită pentru sport, este o mândrie pentru fiecare familie ca cineva să ajungă să reprezinte țara și nu contează în ce sport.
În afară de disciplinele pe care le-ai menționat, sunt 2 cicliști care se bat pentru Turul Franței, Tadej Pogacar și Primož Roglici, este o alpinistă campioană mondială și olimpică, Janja Garnbret… De fapt, toți cresc cu acest cult, au exemple, au idoli…
– Și noi, cum e la noi?
– Noi am distrus tot ce era creat înainte, chiar și în dimineața asta, întâmplător, voiam sa citesc și despre alte sporturi din România și am deschis presa de sport. E imposibil să deschizi un ziar online și să nu găsești știri de Gigi Becali și toți șefii de la fotbal.
Și eu trăiesc de 30 ani de zile afară, dar când iau ziaru, la mine, în Austria, nu scrie de președintele de la Rapid Viena, că a mâncat nu știu ce, de fotbalistul nu știu care că a fost la discotecă ori că s-a dat cu Ferrariul sau cu Trabantul.
– Am distrus baza sportului și ce am mai făcut greșit, domnule Crețu?
– Am devenit atât de îngrădiți în acest bazar al vieții pe care l-am dezvoltat în ultimii 30 și ceva de ani, de la Revoluție încoace. Și presa – și te rog să mă scuzi că o spun, a contribuit. Sunt aceste „personaje” cu care se hrănește societatea din România, în loc să se vorbească despre oamenii care au realizat ceva, nu doar din sport, din cultură și din multe alte domenii care pot să ne reprezinte.
Pe ale mele drumuri, și am antrenat în 9 țări, în aeroporturi sau aiurea, întâlnesc oameni care sunt mai faimoși decât mine, predau în universități, sunt medici apreciați în spitale, și toți trăiesc în „bula” lor, fără ca cineva din România să știe despre ei. Pe noi nu ne interesează decât ce vă spuneam mai devreme…
În vârstă de 55 de ani, Gheorghe Crețu are un CV bogat, cu experiențe la echipe de club din Polonia, Italia, Qatar, Rusia, Belgia ori Austria. De asemenea, a fost selecționerul României (2007-2008) și al Estoniei (2014-2019), cu această reprezentativă calificându-se la trei turnee finale ale Campionatului European și câștigând, în două rânduri, Golden League. De asemenea, cu Slovenia a terminat pe 4 la Mondiale în 2022.
A cucerit Liga Campionilor la volei masculin anul trecut cu formaţia poloneză ZAKSA. A fost și campion, a luat și Cupa Poloniei.
Toate aceste rezultate i-au adus antrenorului român titlul de „Antrenorul anului 2022 în voleiul european”, oferit de Confederația Europeană de Volei, la Gala CEV.
Creţu a început voleiul la Constanţa, când avea 12 ani, apoi a evoluat, pe postul de centru la Dinamo (1985-1993), SV Lohhof (Germania, 1993-1994), Sokol Viena (1994-1995 şi 1999-2000) şi Donaukraft Viena (1995-1997). O accidentare suferită în anul 1997 l-a silit să abandoneze cariera de jucător.
Libertatea: Prima întrebarea vine firesc: cum poate Slovenia, o țară cu doar 2 milioane de suflete, să performeze în baschet, handbal, volei și așa mai departe? Despre ce e vorba?
Gianni Crețu: Există ceva care la noi în țară a fost distrus din temelii: școlile sportive! Eu acolo am fost crescut! De ani întregi, la noi, sportul organizat la nivel de performanță pentru copii și juniori nu mai există. Există un sport de masă, într-adevăr, unde părinții își trimit copiii la diferite academii sau cluburi private, dar este mai mult un babysitting.
Sportul, ca „babysitting”
– Explicați, vă rog!
– Părinții sunt ocupați cu serviciul, deci e o chestie bună pentru ei ca-i știu pe cei mici în siguranță. În plus, adulții nu cred cu toată convingerea că ai lor copii pot ajunge și face ceva cu sportul. În Slovenia, în schimb, există o cultură deosebită pentru sport, este o mândrie pentru fiecare familie ca cineva să ajungă să reprezinte țara și nu contează în ce sport.
În afară de disciplinele pe care le-ai menționat, sunt 2 cicliști care se bat pentru Turul Franței, Tadej Pogacar și Primož Roglici, este o alpinistă campioană mondială și olimpică, Janja Garnbret… De fapt, toți cresc cu acest cult, au exemple, au idoli…
– Și noi, cum e la noi?
– Noi am distrus tot ce era creat înainte, chiar și în dimineața asta, întâmplător, voiam sa citesc și despre alte sporturi din România și am deschis presa de sport. E imposibil să deschizi un ziar online și să nu găsești știri de Gigi Becali și toți șefii de la fotbal.
Și eu trăiesc de 30 ani de zile afară, dar când iau ziaru, la mine, în Austria, nu scrie de președintele de la Rapid Viena, că a mâncat nu știu ce, de fotbalistul nu știu care că a fost la discotecă ori că s-a dat cu Ferrariul sau cu Trabantul.
– Am distrus baza sportului și ce am mai făcut greșit, domnule Crețu?
– Am devenit atât de îngrădiți în acest bazar al vieții pe care l-am dezvoltat în ultimii 30 și ceva de ani, de la Revoluție încoace. Și presa – și te rog să mă scuzi că o spun, a contribuit. Sunt aceste „personaje” cu care se hrănește societatea din România, în loc să se vorbească despre oamenii care au realizat ceva, nu doar din sport, din cultură și din multe alte domenii care pot să ne reprezinte.
Pe ale mele drumuri, și am antrenat în 9 țări, în aeroporturi sau aiurea, întâlnesc oameni care sunt mai faimoși decât mine, predau în universități, sunt medici apreciați în spitale, și toți trăiesc în „bula” lor, fără ca cineva din România să știe despre ei. Pe noi nu ne interesează decât ce vă spuneam mai devreme…
Fotbalul, „oglindă a societății”
– Fac pe „avocatul diavolului”: nu contează și faptul că nu mai avem performanțe și că rezultatele care apar nu sunt rezultatul unui sistem, ci, mai degrabă, rodul unor abilități excepționale, ca în cazul lui David Popovici?
– Putem să avem rezultate, nu e că nu avem. Băieții ăștia s-au calificat acum la Campionatul European de volei și chiar se descurcă bine. E o generație cu un antrenor ambițios, care mi-a fost elev la echipa națională.
Continuarea pe libertatea.ro
0 Comentarii