Comentarii

6/recent/ticker-posts

Micii producatori romani, DISTRUSI! "Ce au inceput comunistii, UE reuseste sa finalizeze”

Peter Hurley, un irlandez stabilit de peste 20 de ani în România și implicat în numeroase acțiuni de promovare a satului românesc, este autorul unei scrisori impresionante pe care a adresat-o comisarului european Phil Hogan, irlandez ca și el, comisar pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală.



Mesajul este, de fapt, un apel disperat pentru salvarea a ceea ce Hurley numește „ultima civilizaţie rurală autentică a Europei” informeaza anonimus.ro

„Comisare, Numele meu este Peter Hurley. Sunt din Irlanda. Trăiesc în România de peste 20 de ani. În ultimii șase ani am fost implicat în proiecte civice de promovare a României rurale, pentru care în 2011 am fost decorat cu Ordinul Național pentru Merit. În 2012, am fost director de promovare în cadrul Unității de Sprijin a Rețelei Naționale de Dezvoltare Rurală, fiind responsabil cu încurajarea cooperativelor agricole, turism rural și produse tradiționale.

Știu că mulți ar dori să vă vorbească astăzi. De aceea, am condensat punctul meu de vedere la câteva minute și aș dori să vă cer permisiunea să vi-l împărtășesc.

Pentru a răspunde la întrebarea referitoare la rolul PNDR în lupta împotriva sărăciei din mediul rural – răspunsul este suficient de clar. Ca și în cazul versiunii consultative a Ghidului Solicitantului pentru Măsura 4.1 – „Investiții în exploatații agricole”, resursele concentrate pe exploatații mai mari de 8.000 unități exclud marea majoritate a gospodăriilor agricole. Este dificil a vedea planul ca având impact semnificativ asupra sărăciei.


Se vorbește foarte puțin despre de-colectivizarea forțată din 1990

În decembrie 2008, am cinat cu un membru al Comisiei Parlamentare pentru Agricultură din Camera Deputaților care mi-a spus: „În România sunt 120.000 de fermieri. Aceștia reprezintă interesul nostru. Cele 4 milioane de gospodării țărănești nu sunt problema noastră. Dacă doriti să vorbiți despre ele, luați legătura cu Ministerul Muncii și Protecției Sociale”.

Totuși nu este firesc să lăsăm responsabilitatea exclusiv în sarcina administrației românești. Cred că trebuie să cercetăm mai profund.

Soluția costă bani, cred ca mult peste cele 8 miliarde de euro stabilite prin Pilonul 2 pentru Programul Național de Dezvoltare Rurală al României pentru perioada 2014-2020.

În anii 1920, clasa țărănească de României era una dintre cele mai bogate din Europa. Am auzit că își trimitea copiii la școală în Franța. În 1930 în România erau 7.500 de cooperative cu 1,5 milioane de acționari, în timp ce populația totală a țării era de 10 milioane de persoane.

Această cultură înfloritoare a primit trei lovituri de grație: 1949 – 1990 – 2007.

Comuniștii au considerat clasa țărănească cel mai mare dușman al lor. I-au numit pe țărani „micii capitaliști”. Cu ani în urmă, l-am întrebat pe un „capitalist mic” de 80 de ani:


„Cum a fost când a venit colectivizarea?”

„Într-o zi, au venit în curtea mea și au luat totul. Au luat calul, vacile, toate animalele. Căruța, plugul, toate instrumentele noastre mari și mici. Au luat toate semințele și tot din magazie. Au luat chiar și mica râșniță pe care o foloseam pentru măcinarea porumbului. Au dus totul la ferma colectivă. Și din acea zi, dacă nu doream să murim de foame, a trebuit să lucrăm pentru ei”.

„Și cum a fost în 1990, când ți-ai recăpătat terenurilor?”

„În 1990?”, a spus el. „Mi-au dat înapoi terenul. Dar nu mi-au dat niciun instrument pentru a-l lucra. A trebuit să încep iarași de la zero. Numai că de data aceasta eram cu 45 de ani mai în vârstă și nu mai eram tânăr”.

Am auzit despre colectivizarea forțată începută în 1949. Se vorbește doar foarte puțin despre de-colectivizarea forțată din 1990 și efectul său devastator asupra unei populații rurale deja sărăcite. Milioane de săteni au fost catapultați înapoi la Epoca Fierului, luptând pentru existență pe 3 sau 4 parcele de teren, situate la kilometri distanță, muncă istovitoare, fără umbră, câteva unelte manuale, poate un cal și o caruță folosite în comun.

(M-am întrebat întotdeauna, unde au fost în ultimii 25 de ani organizațiile umbrelă, responsabile pentru promovarea spiritului de cooperare al Europei? De ce au abandonat acestea micii producători din România?)


Micii producători au fost spulberați de complexul agro-industrial
Și, odată cu intrarea în UE în 2007, micii producători au fost, pur și simplu, distruși. Au fost spulberați de complexul agro-industrial, care se întinde de la Portugalia până în Grecia. Cartofii sunt culeși în Germania (probabil de români, spălați în Italia și transportați în România). De la producător la consumator este un circuit închis. Acest complex a demarat acum 50 de ani, tot timpul subvenționat de UE din toate punctele de vedere imaginabile: educațional, ideologic, financiar, tehnologic, logistic, comercial.

Micul producător român nu este doar dezavantajat. A fost scos definitiv din modul său de trai fiind forțat să-și părăsească țara natală. A devenit un refugiat economic. Ceea ce au început comuniștii, UE reușeste să finalizeze. Și poate mai presus de toate, ca urmare a acestei dizlocări, între 200.000 și 300.000 de copii români cresc fără unul sau ambii părinți pentru o parte sau întreaga lor copilărie.

Vă puteți imagina, Comisare, protestele publice dacă jumătate dintre elevii din clasele primare din Irlanda ar fi lipsiți de unul sau ambii părinți pentru întreaga lor perioadă de educație ca urmare a participării la Uniunea Europeană? Și e doar o dimensiune a dificultăților sociale suportate de către copii români astăzi.

Uniunea Europeană asistă – în spațiul rural românesc – la cea mai mare nedreptate socială din istoria sa. Este echivalentul în secolului 21 al „La dracu sau la Connacht!” (zona cea mai săracă a vestului Irlandei).

România este ultima civilizație rurală autentică a Europei. Este o moștenire agricolă a cărei unicitate nu o vom mai revedea. Și totuși strategiile noastre nu par să fi avansat față de politica de „laisssez-faire” din secolul al XIX-lea.

Piața deschisă produce avantaje pentru unii oameni în detrimentul altora. Acești alții, din cauza poziției, educației lor, istoriei lor poate, se trezesc excluși de la beneficiile pieței comune. Ei ar trebui să primească sprijin.

Aceasta nu este o idee nouă. Aristotel a vorbit despre justiție: oamenii inegali (diferiți) trebuie tratați inegal.

Dacă aceasta nu se potrivește situației săteanului român….

Acum pot auzi în același timp și întrebarea contribuabilului european: de ce ar trebui să ne pese?

Eu cred că putem identifica o mulțime de motive sociale și economice foarte solide pentru care ar trebui să ne pese tuturor de acestă problemă.


Are loc un cataclism în România, Comisare, iar epicentrul său se află la sat

Dar care este cea mai importantă cauză pentru mine după 21 de ani de când sunt aici?

Acești fermieri și strămoșii lor au ținut prima linie a Europei de sute de ani. Și nu sunt doar români. Există 400.000 de mici fermieri maghiari aici. Și până în 1991 au existat și o jumătate de milion de săteni germani. Împreună au ținut sus drapelul astfel încât toți ceilalalți europenii să poată prospera și dormi bine. Ei au fost pacificatorii neplătiți și tăcuți ai Europei, timp de mai multe generații. Zona tampon. Pentru a păstra pacea, de multe ori au trebuit să meargă la război. Și niciodată nu s-au eschivat de la responsabilitățile lor. Au plătit, timp de 45 de ani, prețul fără milă sub comunism, abandonați de vest și având unghiile smulse în timpul programelor de reeducare. Și ce primesc în schimb? Locuri de muncă de livrare pizza în Scunthorpe și documentare pe Channel 4 numite «The Romanians are coming!» (Vin românii!).

Are loc un cataclism în România, Comisare, iar epicentrul său se află la sat.

După ce am trăit timp de 21 ani aici pot confirma multe lucruri. Unul dintre ele este că irlandezii și românii sunt exact la fel. Singura diferență este aceea că Irlanda este o insulă. În 800 de ani am avut doar un singur vizitator. Românii mereu la mijloc, literalmente, au avut un alt vizitator în fiecare generație.

Cel mai recent vizitator este Uniunea Europeană.

Cel imediat înainte era Uniunea Sovietică.

Și adevărul dureros este că toți acești vizitatorii iau mult mai mult decât aduc.

Povestirea mea finală este referitoare la bancherul pe care l-am întâlnit în 1997, când au început să intre pe piața românească:

„Există 6 milioane de case și apartamente în România. Iar toate proprietățile sunt 100% fără a fi ipotecate. Nicăieri altundeva nu există așa ceva. Aceasta reprezintă un „stoc de locuințe” în valoare de 300 miliarde de euro pe care noi le vom transforma în datorii, care să producă profit”.

De 15 ani, cel mai mare import în România a fost euro.

Comisare, România este o țară fascinantă și complexă. Într-un mod ciudat, destinul său pare a fi testarea fermității și verticalității tuturor celor care se nasc sau se aventurează pe aici, indiferent că sunt oameni sau imperii. În cazul în care mesajul nostru este „Bine ați venit la UE, lăsați demnitatea la ușă!”, e greu de crezut că acesta nu va avea un efect de bumerang.

Fac apel la dumneavoastră pentru că trebuie să existe un mecanism pe care să îl puteți declanșa, care ar precipita o evaluare independentă a ceea ce eu numesc „nedreptatea din mediul rural al României” (Rural Romania’s Raw Deal), o evaluare care ar putea permite Comisiei să-și asume responsabilități reale în România, pentru securitatea pe termen lung a tuturor cetățenilor UE. Românii nu sunt doar o piață. Sunt cei care mențin pacea. Nu pare să existe nicio limită pentru ceea ce cheltuim pe arme și protecție bancară. Deci, o dată am putea, vă rog, să punem un preț pe pace?

Am cu mine o fotocopie a unei cărți rare. A fost scrisă în 1921 de către un alt irlandez, trimis aici de Horace Plunkett. Se numește «Mișcarea cooperatistă din Iugoslavia și România – lectii pentru reconstrucția postbelică». Cândva micii producători ai României au fost un model pentru Irlanda în perioada de tranziție. Nu există niciun moment mai prielnic decât acum pentru a dărui ceva în schimb”.

Peter Hurley

Scrisoare deschisă către Comisarul European pentru Agricultura și Dezvoltare Rurală

Trimiteți un comentariu

0 Comentarii