Featured

6/recent/ticker-posts

Ioan Varga, răspuns necruțător pentru Elena Udrea: ”Minte, a prostit o grămadă de lume! A încercat să mă șantajeze, va răspunde, a înșelat peste 200 de familii”

După acuzațiile grave ale Elenei Udrea, fost ministru, Ioan Varga, patronul lui CFR Cluj, a venit cu o replică necruțătoare pentru aceasta, într-un dialog cu iAMsport.ro. Reporterii iAMsport.ro au luat legătura apoi cu Ioan Varga, patronul clubului, pentru a îl chestiona pe marginea celor aruncate în spațiul public de fostul ministru al dezvoltării regionale și turismului.



Ioan Varga, fără milă: ”Elena Udrea era datoare la club, vreau să îmi recuperez banii, dar e falimentară” Iar afaceristul a venit cu o replică necruțătoare: a acuzat-o pe Udrea că minte și a amintit despre scandalul în care aceasta este implicată la Cluj. ”Elena Udrea minte, ea a prostit o grămadă de lume, eu m-am constituit pe parte civilă, pentru că ea era datoare la club. Eu vreau să-mi recuperez banii, dar ea e falimentară, nici terenul pe care a vândut apartamente la oameni nu-l mai are.

Nu are rost să discut despre o asemenea femeie, ea a încercat să mă șantajeze. Acum sunt probleme penale, iar ea va răspunde, îmi era datoare la club și nu a dat banii. Ceea ce spune este o vrăjeală. Ea a vrut să ne prostească și să ne execute.

”Eu sunt un om curat, muncesc pentru bani, plătesc taxe!”

A înșelat peste 200 de familii, ea nu are nimic. Mi-a dat mesaj (n.r. Maricel) Păcuraru și mi-a spus că am ales tabăra greșită. Eu nu am afaceri cu statul și nu sunt ca ei. Este învățată cu puterea și acum nu mai are. Eu sunt un om curat, muncesc pentru bani, plătesc taxe.

Ea măcar de acum să fie corectă, eu nu pot ajuta un om care și-a bătut joc de oameni”, a fost reacția explozivă a lui Ioan Varga, în exclusivitate pentru iAMsport.ro.

Trimiteți un comentariu

0 Comentarii