Featured

6/recent/ticker-posts

„Minți ca un porc”. Cristian Tudor Popescu și-a enervat cititorii după ce a scris că Nicușor Dan este „înapoiat mintal și prost”: „Unfollow. Doar AUR-iștii vă mai citesc”

Peste 2.500 de comentarii s-au adunat în 24 de ore la postarea gazetarului Cristian Tudor Popescu, care a scris pe Facebook că l-a votat pe Nicușor Dan la alegerile prezidențiale din mai 2025, dar l-a jignit pe șeful statului, susținând că are „o hlizeală de înapoiat mintal” și este și „prost”.



Amintim mai întâi că, întrebat pe 5 martie ce alege între umbrela NATO/SUA și umbrela nucleară propusă de Franța, președintele Nicușor Dan, aflat la Varșovia, a oferit un răspuns ambiguu. „În relația cu Franța, noi, după cum știți, avem un Parteneriat Strategic, care este un parteneriat pe mai multe paliere. Acest parteneriat este într-o extindere și mă opresc aici”, a adăugat el, zâmbind.

Apoi, în aceeași zi, gazetarul Cristian Tudor Popescu l-a jignit pe șeful statului: „După ce dl Nicușor Dan a încheiat fraza privind acceptarea sau nu a ofertei de colaborare nucleară din partea Franței cu: «Și mă opresc aici…», plus o hlizeală de înapoiat mintal, nu mai pot eu să mă opresc: Dincolo de specializarea sa în matematică, dincolo de faptul că l-am votat și îl voi vota întotdeauna când concurează cu G. Simion, spun că prestația d-sale ca președinte îl califică drept prost și fricos. Prost pentru că e fricos și fricos pentru că e prost. Sau, nici măcar prost – mediocru”.

Aceste afirmații i-au deranjat pe cititorii săi, care au luat cu asalt postarea gazetarului. Redăm doar câteva dintre mesajele oamenilor dezamăgiți:

Alina Paul-Marcea: „Au început AUR-iști și Georgiștii să vă dea like. Cred că doar ei vă mai pot citi mesajele”

Dan Stanescu: „Nici eu nu mai pot (să vă citesc). Rămâneți cu comentacii care se încarcă/descarcă cu muniția made by CTP”
Niculina Neculai Berbecariu: „N-aș fi crezut că puteți fi atât de jalnic, d-le CTP!”
Daniela Curea: „Gașca de suveraniști va fi în delir, aveți aceleași argumente”
Victor Istrate: „Unfollow. Păcat că nu ai capacitatea de a înțelege ce consecințe au aceste ieșiri impulsive”
Argentina Nenciu Simion: „Iar dumneavoastră comentați și scrieți exact în funcție de context și interese personale”

Crina Petrascu: „Vă citesc de decenii dar, un mare DAR, dacă folosiți epitete de genul «înapoiat mintal, prost» adresate cuiva – și nu contează cui, nu vă deosebiți prea mult de submediocra Realitatea Marș și altele ca ea”

Anita Morar: „Scuze dar ești decrepit”
Adrian Stoica Aoleu: Maestre, cu limbajul acesta sunt șanse ca AUR să vă declare purtător de cuvânt onorific”
Bogdan Ponorache: „Domnule Cristian Tudor Popescu, cunoașteți politica externă mediocru spre prost sau poate prost spre mediocru! Sunteți același om care acum 5 ani spuneați într-o emisiune la Digi 24, Cap și pajură parcă se numea emisiunea, că Rusia nu va ataca Ucraina, asta după ce văzuserăți dumneavoastră niște coate pe care și le-ar fi dat Blinken cu Lavrov, fapt care mă face să cred că sunteți chiar mediocru de prost!”. La acest comentariu, CTP a lăsat un mesaj: „Minți ca un porc”.

Trimiteți un comentariu

0 Comentarii