Simona Halep (34 de ani) a făcut luni un anunț spectaculos, luând prin surprindere lumea tenisului mondial! Dubla campioană de Grand Slam va fi prezentă, în perioada 1–8 noiembrie, la Turneul Campioanelor de la Riad (Arabia Saudită), unde va reveni în circuit într-o postură oficială.
La doar opt luni după retragerea din tenis, Halep revine în prim-plan și se va implica direct în cadrul unui turneu WTA. Revenirea ei are loc la cel mai important eveniment al finalului de sezon, Turneul Campioanelor, găzduit pentru al doilea an consecutiv la Riad. Deși nu a dezvăluit încă funcția pe care o va ocupa, Simona a transmis că va face parte din echipa care organizează ediția din 2025, semn că imaginea ei rămâne una extrem de puternică în tenisul mondial.
Simona Halep revine în circuit, într-o postură oficială, chiar la Turneul Campioanelor 2025: „Sunt extrem de încântată să fac parte din acest turneu”
Într-un videoclip publicat luni pe contul oficial de X al Turneului Campioanelor, Halep a anunțat că va fi prezentă la Riad, exprimându-și entuziasmul pentru noul rol: „Bună, tuturor. Aici Simona Halep. Sunt încântată să fac parte din Turneul Campioanelor de la Riad în acest an. Este un eveniment atât de special, care reunește cele mai bune jucătoare de tenis, pe o scenă nouă. Asigurați-vă că vă luați biletele și veniți să experimentați acest turneu fantastic alături de noi”, a transmis Simona Halep.
سيمونا هاليب ستكون متواجدة في #نهائيات_WTA_الرياض 🫡
— WTA FINALS RIYADH (@WTAFinalsRiyadh) October 27, 2025
احجز تذكرتك الآن 🎟 https://t.co/0aBnUDWVbE
Riyadh is calling 🎾🔥 Simona Halep can’t wait to be part of #WTAFinalsRiyadh action!
Get your tickets 🎟 https://t.co/0aBnUDWVbE pic.twitter.com/EXHLmL8HpX
De asemenea, organizatorii competiției au menționat că „Simona Halep abia așteaptă să ia parte la acțiunea de la Riad”, unde se știu deja toate sportivele calificate: Aryna Sabalenka (Belarus), Iga Swiatek (Polonia), Coco Gauff (SUA), Amanda Anisimova (SUA), Jessica Pegula (SUA), Madison Keys (SUA), Jasmine Paolini (Italia) și Elena Rybakina (Kazahstan).
Implicarea Simonei în promovarea Turneului Campioanelor reprezintă prima sa acțiune oficială în tenis, după ce a agățat racheta în cui. În vară, ea a fost prezentă și la Wimbledon, însă doar în calitate de spectatoare. Halep s-a retras din tenis în luna februrie, considerând că revenirea în elită nu mai era posibilă după scandalul de dopaj prin care a trecut.
Decizia organizatorilor de a o coopta pe Simona Halep nu este întâmplătoare
Decizia organizatorilor de a o coopta pe Simona Halep pentru ediția din 2025 nu este întâmplătoare. „Simo” se bucură de o imagine excelentă în zona arabă, ea locuind în cea mai mare parte a timpului la Dubai (Emiratele Arabe Unite).
În plus, organizatorii nu au uitat evoluțiile ei de la Turneul Campioanelor. Halep a fost o prezență constantă la WTA Finals, lăudându-se cu nu mai puțin de cinci participări.
Chiar dacă nu a ridicat niciodată trofeul, românca a oferit unul dintre cele mai spectaculoase momente din istoria turneului: în 2014, a zdrobit-o pe Serena Williams în faza grupelor, scor 6-0, 6-2. Halep a ajuns apoi în marea finală, dar Serena și-a luat revanșa, câștigând meciul pentru trofeu cu scorul de 6-3, 6-0.

0 Comentarii