Elena Udrea a vorbit deschis despre perioada dificilă petrecută în spatele gratiilor și despre lecțiile pe care spune că le-a învățat în cei trei ani de detenție. Fostul politician a fost eliberat din închisoare în luna iulie 2025 și s-a întors acasă, alături de familia sa.
În tot acest timp, Elena Udrea a fost încarcerată la Penitenciarul Târgșor, unde spune că a trăit unele dintre cele mai grele momente din viața ei. Credința, sprijinul din spatele gratiilor. Deși experiența a fost una extrem de dificilă, Elena Udrea spune că perioada petrecută în închisoare a apropiat-o mai mult ca oricând de credință. Fostul politician a mărturisit că a simțit în repetate rânduri că a primit „semne divine”, iar acest lucru a ajutat-o să rămână puternică.
Potrivit declarațiilor sale, credința și încrederea în Dumnezeu au fost elementele care i-au oferit speranță în cele mai grele momente.
Dorul de fiica ei, cea mai mare suferință
Cea mai mare durere pentru Elena Udrea a fost faptul că nu a putut fi alături de fiica ei, Eva Maria, în afara închisorii.
În cei trei ani petrecuți la Târgșor, micuța a fost nevoită să își viziteze mama de nu mai puțin de 156 de ori în spatele gratiilor, inclusiv în zile importante pentru familie.
Fosta politiciană a mărturisit că aceste întâlniri erau încărcate de emoție și că dorul de copilul ei a fost unul dintre cele mai greu de suportat lucruri din acea perioadă.
„Dumnezeu a făcut ca în timpul închisorii să fiu extrem de bine. Dincolo de această suferință pentru copil, i-am spus asta și judecătorului la eliberare. Eva a fost de 156 de ori în închisoare. Copilul acela și-a petrecut sărbătorile, ziua de naștere, zilele mele de naștere în închisoare.
Aproape că a făcut pușcărie o dată cu mine. Această suferință, care era uriașă, și pe asta mi-a dat Dumnezeu putere să trec prin ea, fără să o iau razna, să rămân cu mintea limpede”, a declarat Elena Udrea, în podcastul lui Damian Drăghici.
Elena Udrea a citit Biblia într-un an
În timpul detenției, Elena Udrea a ales să își găsească liniștea în lectură și rugăciune. Ea a povestit că a citit Biblia în întregime pe parcursul unui an, citind câte un capitol în fiecare zi.
Momentul în care a terminat lectura a avut pentru ea o semnificație specială. Cartea sfântă a fost finalizată într-o zi cu o încărcătură spirituală puternică pentru creștini: noaptea de Înviere, de Paște.
„Am citit Biblia în închisoare. Mi-a luat un an de zile și două luni să o termin, dar am terminat-o fix în noaptea de Înviere, citind câte un capitol pe zi. Fix în noaptea de Înviere am terminat de citit Biblia.
Asta nu putea să fie decât un semn. În 2024 am terminat-o și a fost o experiență… mi se face pielea de găină, unică și am continuat să o citesc și o citesc aproape zilnic și să cuget la ea, să încerc să înțeleg mai mult și de câte ori deschid Biblia și citesc în ea, sau aproape de fiecare dată, găsesc noi înțelesuri”, a declarat Elena Udrea, conform sursei citate.

0 Comentarii