Răspunsul colegilor din PSD și AUR? Insulte! Asta e nivelul. Asta e tot ce au. Când nu pot contesta argumentul, atacă omul. Oana Țoiu a aplicat aceeași regulă pentru toată lumea. Avionul destinat repatrierilor avea criterii clare: cazuri medicale, femei însărcinate, minori neînsoțiți, români înscriși pe canalele oficiale pentru asistență consulară. Fiica lui Victor Ponta nu a solicitat asistență consulară. A cerut tata pe telefonul scurt să fie evacuată cu primul avion.
Pentru PSD, să aplici regula fără discriminare, să nu răspunzi la pile, e o crimă. Eu am o singură întrebare pentru cei care m-au insultat azi: ce explicați voi cetățenilor care au stat la coadă și au respectat procedura? Că unii sunt mai egali decât alții? Țoiu, explicații în Parlament. După aproximativ 30 de minute, cuvântul a fost luat de Oana Țoiu. Ministra de Externe a început intervenția spunând: „Prioritatea numărul unu a MAE a reprezentat sprijinirea românilor din zona de conflict”.
Aceasta a explicat că ministerul comunică zilnic situația cetățenilor români care au cerut sprijin: „Zilnic, noi comunicăm numărul cetățenilor care au cerut, pe canalele formale, sprijin”.
Ministra a făcut referire și la ședința CSAT care tocmai se încheiase: „Tocmai am terminat ședința CSAT. Am discutat decizia pe care președintele o va propune spre încuviințare Parlamentului, să creștem capacitatea noastră defensivă și de descurajare”.
De asemenea, a menționat și impactul economic al conflictului: „Creșterea prețului la petrol a fost și aceasta discutată în ședința CSAT”.
„Ironiile” social-democrate
La un moment dar, Marian Mina (PSD) a intervenit ironic în timpul discursului Oanei Țoiu: „Vreți să ne spuneți și despre starea vremii?”
Hajdu Gabor (UDMR): „Vă rog, nu v-am dat cuvântul”.
Din nou, social-democrații au cerut să se supună la vot propunerea ca fiecare deputat să poată pune câte întrebări dorește. Hajdu Gabor (UDMR) a propus un compromis: „Vă propun să formulați câte două întrebări, că altfel stăm până dimineață aici. După aceste două, vă propun să mai putem, ulterior, în funcție de timp”.
Hajdu Gabor a supus la vot propunerea lui Adrian Câciu de a avea întrebări nelimitate. Ulterior, Câciu a spus că o retrage și rămâne propunerea AUR, adică câte o întrebare pentru fiecare grup, alternativ.
O întrebare din partea PSD a vizat activitatea unui director din Ministerul de Externe. „Călin Mitri – directorul care are direcția de specialitate Orient și Africa din subordinea Direcției Afaceri Globale, care nu are conducere și a fost plecat la schi?”, a întrebat Natalia Intotero (PSD).
Acuzații directe în scandalul fiicei lui Ponta
Ulterior, Mihai Neamțu (AUR), alături de cei de la PSD, au acuzat-o pe ministră că ar fi intervenit direct pentru a o înlătura pe fiica lui Victor Ponta din avionul de repatriere, deși, susțin ei, au existat persoane majore care nu respectau criteriile MAE deși au fost îmbarcate pe acel zbor.
Mihai Neamțu (AUR): „Au fost pasageri care nu au respectat criteriile MAE și care s-au întors pe acea cursă de repatriere cu care trebuia să vină Irina Ponta?”
Oana Țoiu: „Ministrul de Externe nu are cazurile individuale, așa cum Ministerul Educației nu are datele fiecărui elev. Nu avem acces la lista cu nume și prenume. Nu am întrebat niciodată despre un caz individual. Am fost întrebată, într-adevăr, de echipa consulară. Nu am întrebat și nu am decis despre niciun caz. Consulatul m-a întrebat despre o decizie de cazul special al Irinei Ponta”.
Din partea PSD s-a auzit apoi întrebarea: „Cum s-a urcat fata unui consilier USR?”
Iulian Bulai (USR): „Nu mai manipula, nu e fata niciunui consilier USR”.
La un moment dat, Iulian Lőrincz (USR) i-a șoptit președintelui de ședință că social-democrații sunt needucați, în contextul în care PSD a făcut mai multe afirmații xenofobe la adresa lui Hajdu Gabor. Social-democraților le-a sărit muștarul.
Adrian Câciu (PSD): „Domnul Lorincz, ți-ai tăiat unghiile ca să vorbești cu noi?!”
Marian Mina (PSD): „Vezi că apa fiartă se folosește să te speli.”
PSD: „Este mai mare rușine să-ți jignești colegii.”
Hajdu Gabor: Nu mi-a plăcut modul în care a decurs această ședință
După trei ore de audieri în Comisia de politică externă, și cu certuri între PSD și UDMR, președintele Hajdu Gabor a catalog ședința drept una „neplăcută”.
„Nu mi-a plăcut modul în care a decurs această ședință. De reugulă, în această comisie nu discutăm la această tonalitate. Dar iau act de faptul că colegii au fost mai înfierbântați”, a spus Hajdu Gabor.
De menționat este faptul că, deși consulul româniei la Dubai, Riceard Badea, a fost prezent în format online, acesta nu a luat cuvântul pe tot parcursul ședintei.
„În contextul circumstanțelor de acolo, dânsul (Riceard Badea – n.red) a trebuit să plece (…). Mi-a spus că nu doarme de două trei zil. Nu am discutat cu el speța Irina Ponta”, a spus președintele UDMR al Comisiei de politică externă.

0 Comentarii