Scandalul repatrierii ficei lui Victor Ponta e departe de a se fi stins. Purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Externe, Andrei Ţărnea, a declarat, referitor la posibilitatea ca numele fiicei fostului premier Victor Ponta să fi fost scos de pe lista pentru zborul de repatriere, că ”modificarea unor date într-un sistem oficial al statului român se încadrează în Codul penal”. El a dat asigurări că nu s-a întâmplat aşa ceva.
”Nu doamna ministru trebuie să răspundă, ci persoana care a făcut chestiunea asta. Dar eu vă garantez că sistemul are o anumită redundanţă şi o anumită protecţie şi nu este posibil acest lucru”, a subliniat el. Andrei Ţărnea a fost întrebat, sâmbătă, într-o conferinţă de presă, dacă este posibil ca numele fiicei fostului premier Victor Ponta să fi fost şters de pe lista persoanelor care urmau a fi repatriate. E o acuzație penală
”Este o acuzaţie penală. Ce faceţi dumneavoastră este o acuzaţie penală. Modificarea unor date într-un sistem oficial al statului român se încadrează în Codul penal. Nu am să răspund la chestiunea asta. Nu, nu este posibil. Iar dacă aşa cumva s-ar întâmpla, este o faptă penală. Vă asigur că nu s-a întâmplat aşa ceva”, a declarat Ţărnea.
Întrebat dacă va răspunde ministrul Oana Ţoiu, în cazul în care date au fost scoase din acest sistem, Ţărnea a explicat că nu ministrul este răspunzător.
Oana Țoiu nu trebuie să răspundă
”Nu doamna ministru trebuie să răspundă, ci persoana care a făcut chestiunea asta. Dar eu vă garantez că sistemul are o anumită redundanţă şi o anumită protecţie şi nu este posibil acest lucru”, a declarat Ţărnea.
Fostul premier Victor Ponta a acuzat, joi, că, din ordinul ministrului de Externe Oana Ţoiu, fiica sa minoră nu a fost lăsată să urce în avionul care urma să o aducă în ţară din Oman. Ministrul de Externe Oana Ţoiu a respins acuzaţiile spunând că nu există nicio decizie a sa privind includerea sau excluderea unui copil pe criteriul legat de apartenenţa politică a părinţilor. ”Îl înţeleg dar poate că în tumultul acestor zile nu au ajuns la dumnealui informaţiile din conferinţele de presă privind criteriile pe baza cărora stabilim ordinea în care informăm persoanele pe care le avem în evidenţa consulară. Nu aş vrea să transformăm o perioadă deja foarte grea pentru echipele consulare care gestionează cazurile şi aplicarea criteriilor într-o nouă răfuială politică”, a spus Ţoiu.
Reacția Dacianei Sârbu
Fosta soţie a lui Victor Ponta Daciana Sârbu a anunţat că fiica lor, Irina, care potrivit declaraţiilor fostului premier, nu a putut pleca joi spre România din Oman din cauza interdicţiei impuse de ministrul de Externe Oana Ţoiu, a ajuns în ţară. Daciana Sârbu, care a anunţat că va face plângere pentru abuz în serviciu împotriva ministrului Oana Ţoiu, avertizează că nu o va opri nimic ”nici măcar valul de ură şi minciunile aruncate” asupra sa.
Ministrul de Externe, Oana Ţoiu, a precizat, vineri, că a discutat ”cu consulul despre zborul de evacuare la momentul la care grupul era complet şi în Dubai, şi în Abu Dhabi, şi în Muscat”. ”Nu am cerut modificarea niciuneia dintre deciziile anterioare de alocare”, a subliniat Ţoiu, menţionând că, atunci, consulul i-a spus că are un caz special, al unei minore neînsoţite. ”Răspunsul meu a fost că, în orice modificare pe care ar urma să o facă la componenţa grupului deja stabilit sau în orice plan de evacuare prezentat oricui, să se asigure înainte că şi ceilalţi din categoriile vulnerabile cu grad de risc înscrise în grija consulară pe canale formale au acces la aceeaşi informaţie şi tratament egal”, a afirmat ministrul. Ţoiu a susţinut că informaţia că ”o minoră” a fost dată jos din autobuz sau din avionul de repatriere este falsă.

0 Comentarii