Ludovic Orban lansează un atac dur la adresa președintelui Nicușor Dan, chiar înaintea anunțului privind desemnarea unui nou premier. Liderul Forța Dreptei îl acuză pe șeful statului că a întârziat nejustificat numirea unui prim-ministru, după demiterea Guvernului Bolojan prin moțiune de cenzură, și spune că România a pierdut deja o lună fără o soluție politică clară.
Orban susține că, în mod normal, consultările trebuiau organizate imediat după adoptarea moțiunii de cenzură, iar un premier ar fi trebuit desemnat rapid. Fostul premier spune că, în cele 30 de zile trecute de la căderea guvernului, pozițiile partidelor au rămas aceleași și nu s-a produs niciun progres real în negocieri, scrie stiripesurse.ro. „A trecut o lună de zile de la adoptarea moțiunii de cenzură, de o lună de zile președintele nu și-a îndeplinit atribuțiile constituționale de a desemna un premier. În mod normal trebuiau făcute consultările imediat a doua zi după adoptarea moțiunii de cenzură și desemnat un premier imediat.
În prima săptămână cel puțin, dacă nu într-o zi-două de la momentul adoptării moțiunii. În această perioadă nu s-a întâmplat nimic din punct de vedere politic, pozițiile politice ale formațiunilor politice reprezentate în Parlament sunt aceleași… nu s-a întâmplat nimic în 30 de zile”, a declarat Ludovic Orban, într-o intervenție la Digi24.
Criticile cele mai dure vizează varianta Eugen Tomac premier. Ludovic Orban spune că Tomac nu ar avea susținere parlamentară reală, în afara PSD, și îl numește un „premier surogat al PSD”. În opinia sa, PNL, USR și AUR nu îl susțin, ceea ce face foarte neclară majoritatea pe care s-ar baza o eventuală desemnare.
„Nu știu pe cine va desemna președintele. De două săptămâni și ceva se vehiculează numele domnului Tomac. Este de fapt un premier surogat tot al PSD, pentru că dacă faci o analiză serioasă pe voturile cui se bazează un eventual premier Eugen Tomac, nu se bazează decât pe voturile PSD.
La ora actuală, după declarațiile publice ale formațiunilor din Parlament lucrurile sunt foarte clare (…). Tomac beneficiază de sprijinul PSD. (…) Să nu uităm istoria lui Tomac și cine l-a lansat în politică și pe ce poziții a fost de-a lungul timpului. Tomac este în mare parte omul care a exercitat funcția de președinte al PMP după ce Elena Udrea a fost condamnată, partidul lui Traian Băsescu.
Doar PSD este dispus să-l sprijine pe Eugen Tomac. (…) Ce majoritate parlamentară ar avea Eugen Tomac. PNL nu-l susține, USR nu-l susține, AUR nu-l susține”, a mai spus Orban.
Acesta a susținut că Nicușor Dan este „președintele cacealmist, care joacă la cacealma”.
„Eu nici acum nu cred că președintele poate să vină cu o majoritate. Acesta e scopul tău ca președinte? Să-l protejezi pe Grindeanu?”, a adăugat Orban.
.jpg)
0 Comentarii