Featured

6/recent/ticker-posts

O româncă a luat cea mai mare notă dată vreodată la cel mai dificil examen pentru medici din Spania, dar este acuzată că a copiat: „Nu am fost o studentă de excepție”


O româncă a obținut cel mai mare punctaj la cel mai dificil examen pentru medici din Spania. După ce a luat cea mai mare notă dată vreodată, femeia este acuzată că a copiat. Fostele sale colege au mai acuzat-o și pe durata facultății că a copiat, însă românca se apără și spune că este vorba doar despre bullying.



O româncă a luat cea mai mare notă la cel mai dificil examen pentru medici din Spania. Elena Bianca Ciobanu Selaru a terminat Medicina la vârsta de 41 de ani. Studenta româncă a obținut cel mai mare punctaj din istoria examenului MIR din Spania, conform partalelor spaniole de știri Telecinco.es și Semana.es. După ce a reușit să ia cea mai mare notă dată vreodată la cel mai greu examen pentru medici din Spania, românca a devenit ținta criticilor și a acuzațiilor dure.

Performanța sa remarcabilă în 2026 a fost însă însoțită de controverse. Colegii spanioli o acuză de fraudă și susțin că femeia ar fi copiat pentru a obține cele mai bune rezultate la testul MIR.

Povestea româncei care a reușit să obțină cea mai mare notă dată vreodată la examenul MIR

De origine română, Elena Bianca Ciobanu a ajuns în Spania în anul 2000 și a început să studieze medicină la 34 de ani la Universitatea Rovira i Virgili din Reus.

După absolvire, a trecut prin examenul MIR (Medico Interno Residente), un test cu aproximativ 200 de întrebări, esențială pentru obținerea unei specializări medicale. În urma examenului, ea a obținut cea mai mare notă acordată vreodată în istoria examenului spaniol.

Colegele de facultate o acuză pe româncă și susțin că a copiat


Elena a obținut un rezultat istoric de 188 de puncte. Realizarea sa i-a determinat pe colegi să pună sub semnul întrebării legitimitatea acestui rezultat.


Aceștia și-au motivat acuzațiile prin parcursul Elenei în anii de facultate. Presa spaniolă notează că rezultatele româncei în timpul studiilor au fost „modeste”, iar media sa generală este de 6,5.

Mai mult decât atât, fostele colege ale româncei susțin că au mai existat acuzații legate de copiat au fost frecvente pe parcursul facultății. Acestea mai susțin și că ar fi încercat să se prezinte drept medic în timpul practicilor.



Cum se apără românca după ce a obținut cel mai mare rezultat la testul pentru medici din Spania

Într-un interviu acordat publicației „El Tiempo Justo”, Elena a respins acuzațiile legat de copiat. Românca a negat și speculațiile cu privire la utilizarea tehnologiei avansate precum ochelari cu inteligență artificială.

„Nu le vine să creadă că o femeie de 41 de ani poate obține aceste rezultate. Eu sunt foarte bucuroasă de punctajul meu, pentru că mi-a luat mulți ani să ajung aici (…) Încă din copilărie am visat să fiu medic, iar această vocație m-a însoțit de-a lungul vieții. Dacă eu am reușit să ajung aici, cu limitele și povestea mea, și alții pot reuși. Ne vom revedea în spitale”, a declarat Elena, potrivit sursei citate mai sus.

Românca spune că s-a confruntat cu numeroase situații de bullying în timpul facultății


Elena recunoaște că drumul său academic nu a fost „briliant”. Într-un video publicat de Academia Amir, ea povestește despre dificultățile întâmpinate în timpul studiilor, inclusiv pierderi personale și necesitatea de a jongla între muncă și facultate.

„Persistența este o formă de inteligență”, a subliniat Elena, un mesaj apreciat pe rețelele de socializare.

Elena mărturisește că s-a confruntat cu bullying pe durata facultății, fiind discriminată pentru vârsta sa, pentru faptul că este femeie și de origine străină. „Dacă cineva dorește să auditeze examenul meu, le stau la dispoziție”, a declarat Elena pentru El Mundo.

Mai multe nereguli ar fi fost semnalate în organizarea examenului MIR din Spania

Asociația MIR Spania a semnalat nereguli în procesul administrativ al examenului, inclusiv întârzieri și erori în calcularea baremului academic.

Daniel Selva, secretarul general al asociației, a menționat că au existat probleme în organizarea examenului, precum lipsa de supervizori și utilizarea telefoanelor mobile. Arzúa Moya, președintele asociației, a remarcat că și în 2025 au fost cazuri similare de punctaje mari la candidați cu medii inferioare.



Ce este examenul MIR, pentru medicii din Spania

Examenul MIR (Médico Interno Residente) reprezintă concursul național prin care absolvenții Facultății de Medicină din Spania, dar și din alte țări, pot obține un post de rezident într-un spital. În fiecare an, competiția este foarte mare, deoarece numărul candidaților depășește cu mult locurile disponibile.


În 2026, la test s-au înscris aproximativ 35.500 de persoane, însă doar 12.366 dintre ele vor reuși să obțină un loc pentru a începe pregătirea într-o specialitate medicală.

O poveste de succes are și Mirela, o româncă ajunsă în Spania ca menajeră, dar care a reușit să devină doctor „cum laude” în Educație. Femeia recunoaște că și-a dedicat toată viața carierei în momentul în care a plecat din țară și doar a muncit și a învățat.

Trimiteți un comentariu

0 Comentarii