Ludovic Orban, fost premier, fost președinte al PNL și fost consilier al președintelui Nicușor Dan la începutul mandatului de șef al statului, consideră că ziua de joi, 18 iunie 2026, a reprezentat o "zi neagră pentru democrația din România".
Într-un text postat pe Internet, în seara de 18 iunie, Orban trece în revistă principalele evenimente ale acestei zile, evenimente în care s-a implicat și Justiția din România. Orban susține că în desfășurarea acestor evenimente ar fi avut un rol și Alina Gorghiu (PNL), fost ministru al Justiției.
"Cu două zile înainte de congresul PNL, Ciprian Ciucu, primar general al capitalei și primvicepreședinte PNL, este chemat la audieri la DNA și este pus sub control judiciar. DNA dă un comunicat oficial din care nu se poate înțelege nimic clar. Procurorul de caz, cu totul și cu totul întâmplător, a ajuns în funcție printr-un examen organizat în timpul mandatului de ministru al justiției al ghiciți cui?. A nimănui alta decât șefa reală a puciștilor din PNL, Alina Gorghiu.
A3 difuzează informația că Dominic Fritz, președintele USR, este vizat de o nouă anchetă a ANI (asta ca să se știe că dacă instanța nu validează astăzi referatul ANI, i se va găsi altceva lui Dominic Fritz pentru a fi sancționat).
La Tribunalul Ilfov (moșia baronului Thuma) se emite instantaneu, la acțiunea declanșată de cei 16 parlamentari trădători, o ordonanță președințială prin care se suspendă o hotărâre luată democratic într-un for statutar al Partidului Național Liberal (o decizie aberantă care are rolul de a da mesajul către alți parlamentari PNL că pot să încalce liniștiți decizia PNL de a nu vota învestirea guvernului Veștea pentru că nu vor fi dați afară din partid)", scrie Ludovic Orban.
Citeste toate stirile despre Ciprian Ciucu e anchetat de DNA
Pe de altă parte, în aceeași zi, președintele Nicușor Dan, întrebat fiind despre negocierile cu AUR, a sugerat că ar accepta ca Guvernul Veștea să fie investit inclusiv cu voturile AUR.
"Vreți să ne intimidați? Nu veți reuși decât să ne enervați și mai tare. Nu faceți altceva decât să ne ajutați să distingem și mai clar tentaculele caracatiței din partide, justiție, servicii. Și ne veți ajuta să știm și mai limpede împotriva cui trebuie să luptăm pentru a garanta democrația în România", subliniază Ludovic Orban.
0 Comentarii